InfractionalLocal

Poveste cu permise de conducere false cu iz de telenovelă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care a prezentat la control un permis de conducere fals. Asupra bărbatului a mai fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care s-a dovedit a fi de asemenea fals.

În data de 29 octombrie 2022, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean moldovean, în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, cu datele de identificare şi fotografia sa. În urma unui control amănunţit, colegii noștri au descoperit asupra bărbatului încă un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimate fotografia şi datele de identificare ale alte persoane.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului prezentat, cât şi cu privire la documentul descoperit în portmoneu, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că ambele documente nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că la începutul lunii a achiziţionat un autoturism din R. Moldova pe care intenţiona să îl ducă în Rusia, unde are domiciliul. O cunoştinţă i-a spus că pentru a putea conduce prin statele Uniunii Europene, are nevoie de un permis de conducere moldovenesc. Mai mult, concetăţeanul s-a oferit să îi procure un astfel de permis contra sumei de 150 de euro, fiind convins că va obţine un document autentic. Acelaşi concetăţean i-a mai înmânat un permis de conducere cu rugămintea de a-l preda în Ungaria unui cetăţean moldovean.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page