Sport

Chindia – FC Botoșani 2-2

FC Botoșani și Chindia au remizat la Ploiești, 2-2, în primul meci din etapa 16 a Ligii 1. Daniel Popa a egalat pentru dâmbovițeni în prelungiri!

Chindia a deschis scorul încă din minutul 3, grație unei gafe de cascadorii râsului a lui Eduard Pap. Portarul lui FC Botoșani a degajat în Doru Popadiuc, aflat în fața sa, iar balonul a ricoșat în plasă!

Moldovenii au răspuns în minutul 8, când Orozco a respins de pe linia porții șutul mijlocașului francez Cyril Zabou.

Doru Popadiuc a avut golul de 2-0 în gheată în minutul 19, dar a șutat pe lângă poartă, cu stângul, din interiorul careului mare.

Egalarea a venit în minutul 33, după un penalty fluierat cu un minut în urmă. Tiberiu Căpușă, fundașul dreapta al Chindiei, l-a doborât pe Zabou, în timp ce acesta urmărea o centrare. Mailat a executat simplu, pe centrul porții.

Chindia – FC Botoșani 2-2: final de meci aprins la Ploiești

Următoarea bucată din meci a fost lipsită de ocazii mari, dar meciul s-a reaprins în ultimele 15 minute. În minutul 79, Botoșani a înscris golul 2: centrare a lui Dragu din lovitură liberă, preluare pe piept a lui Sekou Camara, în careul advers, și finalizare pe lângă Căbuz.

La scurt timp după, în minutul 81, Chindia a cerut penalty la o fază care l-a avut protagonist pe Daniel Popa. Atacantul Chindiei l-a driblat pe Eduard Pap, dar a fost împiedicat înainte să șuteze și a trimis, astfel, pe lângă poarta goală. Brigada de arbitri nu a sancționat intervenția lui Pap.

Popa s-a revanșat în prelungiri, după o serie de gafe ale apărătorilor de la FC Botoșani. Boli a alunecat și nu a reușit astfel să respingă o pasă înaltă trimisă de gazde, nici Țigănașu nu a putut respinge balonul, iar Popa a rămas față în față cu Pap și nu a iertat!

FC Botoșani rămâne pe 9, acum cu 19 puncte, în timp ce Chindia ocupă poziția a 13-a, cu 16 puncte.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page