Administrator amendat și material lemnos confiscat de la un depozit din Botoșani
La data de 26 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu un reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava au efectuat verificări pe linia respectării normelor legale, în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos la un punct de lucru, din comuna Lunca.
În urma activităților desfășurate la locația respectivă, s-a stabilit faptul că stocul faptic inventariat în momentul efectuării controlului, nu corespundea cu stocul scriptic, înregistrat în aplicația specifică acestor activități.
În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 15.000 de lei, totodată fiind dispusă și confiscarea valorică a cantității de peste 4 metri cubi de material lemnos.