Localsocial

Ocazie de sărbătoare în cadrul Asociației pentru copii „IL Girotondo”

Octombrie 2022, lună plină de semnificații a sufletului și ocazie de sărbătoare în cadrul Asociației pentru copii ”IL Girotondo” Botoșani, la împlinirea a 20 de ani, respectiv 10 ani de activitate misionară a surorilor catolice a Institutului „Fiicelor Maicii Domnului a Milostivirii” (FDM) Bolzano, Italia..

Sr. Maria Bianca, Sr. Maria Assunta și  Sr. Maria Lucia pun în practică opera providenţei divine pentru copiii defavorizați, care provin din familiii vulnerabile, prin deviza “Inima la Dumnezeu, mâinile pentru muncă”, în orașul nostru.

Institutul „Fiicelor Maicii Domnului a Milostivirii” a fost înființat pe data de 22.10.1837, la Savona de către Sfânta Maria Giuseppa Rossello, proclamată sfântă la 12 iunie 1949.

Primele case ale congregaţiei s-au dezvoltat în Italia, iar în slujba milostivirii acționează surori misionare catolice. La moartea fondatoarei, congregaţia avea 65 de case. Astăzi surorile activează în peste 21 de ţări; congregaţia este prezentă în Europa, Asia, America Latină şi Africa.

Familia Rosselliană cuprinde, pe lângă surori, mai multe ramuri: Preoţii Milostivirii, Asociatele Laice în Apostolatul Milostivirii, Colaboratorii Laici, Agenţi ai Milostivirii.

Asociația pentru copii „IL Girotondo„ din Botoșani, România a fost înființată în anul 2002 de către Asociația „IL Girotondo” din Bolzano, Italia, la inițiativa unui grup de voluntari italieni pentru a  veni în sprijinul familiilor aflate în situații de risc social.

Coordonarea activităților desfășurate la nivelul asociației din Botoșani este realizată de surorile misionare: Sr. Maria Bianca, Sr. Maria Assunta și  Sr. Maria Lucia, în baza unui acord de parteneriat, încheiat între Asociația „IL Girotondo” Bolzano din Italia și Institutul FDM din Savona, Italia.

Asociația pentru copii ”IL Girotondo” din Botoșani acordă servicii sociale și educaționale pentru copiii ce provin din medii defavorizate, precum și servicii de recuperare și integrare socio-familiale a copiilor diagnosticați cu diferite cerințe educaționale speciale.

Credința, disponibilitatea, dăruirea, dar mai ales iubirea și bunătatea necondiționată cu care surorile îndeplinesc dorinţa arzătoare a sfintei Maria Giuseppa Rossello: “Dacă aş putea avea braţele atât de lungi încât să îmbrăţişez toată lumea şi să fac bine tuturor!”, constituie un exemplu, prin care ne demostrează că actele de milostivire și caritate depășesc orice graniță!

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page