Tabăra de artă fotografică Căutându-l pe Eminescu, la Memorialul Ipotești
Îl poți căuta pe Eminescu în poezia sa antumă sau postumă, în proză, în articolele din „Curierul de Iași”, „Timpul” sau „Fântâna Blanduziei”, îl poți căuta în documente de epocă, în manuscrise, în amintirile celor care l-au cunoscut, în fotografii și picturi. Îl poți căuta mergând pe urmele lui și încercând doar să-i ghicești pașii prin Ipotești și împrejurimi, prin Botoșani, Cernăuți, Blaj, Sibiu, Iași, București, Viena, Berlin, Odessa, prin alte locuri pe unde se știe sau doar se presupune că a trecut. Peste ani, în virtutea legăturii pe care o avem cu textul lui, îi mai putem simți prezența și o mai putem transmite, prin fotografie, celor care vor să privească aceste locuri cu ochii altora. Pornind de la acest concept, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” – instituţie din subordinea Consiliului Judeţean Botoşani – a organizat, în 2016, prima ediție a Taberei de artă fotografică „Căutându-l pe Eminescu”. Zeci de trasee, sute de fotografii, numeroase workschopuri, ateliere, pe parcursul a şase ediții, au însemnat experiență și continuitate.
În această tradiție, Memorialul Ipotești organizează, în parteneriat cu Clubul Foto VARADIUM Oradea, în perioada 20-23 octombrie 2022, a VII-a ediție a taberei. Participanții acestei ediții vor parcurge trei trasee: Cervicești – Brăești – Hilișeu-Horia – Corjăuți – Mihăileni – Bălinești (21 octombrie); Mănăstirea Agafton – Bălușeni – Mănăstirea Vorona – Joldești – Bănești (22 octombrie); Lacul cu nuferi – Capela Calimachi – Botoșani, centrul vechi – Biserica Uspenia – Mănăstirea Popăuți (23 octombrie).
Pe 21 octombrie, ora 16.00, în Sala „Horia Bernea”, va avea loc lansarea albumului RĂDĂCINI. Simboluri peste timp, autoare – Mariana Scubli.
Participanţi la această ediţie sunt fotografi din Baia Mare, Bucureşti, Huedin, Oradea, Satu Mare, Sighetu Marmaţiei.
Atelierele vor fi coordonate de Ovidiu D. Pop şi Adela Rusu (Clubul Foto VARADIUM Oradea), responsabili cu organizarea taberei fiind – din partea Memorialului Ipoteşti – Daniel Tupiluş, Liliana Grecu, Adina Elena Cojocariu.