Spitalul Dorohoi și-a mărit echipa cu doi medici
Spitalul Municipal Dorohoi anunţă alăturarea în echipa sa medicală a încă doi medici specialişti care au ocupat posturile prin examen:
– Dr. Belceanu Alina Daniela, medic specialist endocrinologie, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Cab. Endocrinologie al ambulatoriului;
– Dr. Maftei Silviu Ştefan, medic specialist radiologie şi imagistică medicală, cu atestat în tomografia computerizată, care îşi va desfăşura activitatea în cadrul Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală al spitalului.
Aceştia vor efectua consultaţii şi investigaţii cu bilet de trimitere de la medicul de familie/medicul specialist sau contracost.
Conducerea spitalului este preocupată în permanenţă de lărgirea echipei medicale prin atragerea de medici în specialităţile deficitare precum: oftalmologie, ORL, ATI, cardiologie, neonatologie, neurologie şi nu numai.