Tânăr de 18 ani prins conducând fără permis. S-a ales cu dosar penal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontierei Româneşti au depistat în trafic un tânăr care conducea un autoturism deşi nu deţinea permis de conducere.
În data de 16 octombrie 2022, în jurul orei 19.00, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în localitatea Dămideni un autoturism înmatriculat în România, condus de un tânăr în vârstă de 18 ani.
Bărbatul nu a putut prezenta pentru control un permis de conducere, motiv pentru care polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Tânărul a declarat că a condus autoturismul în localitate deorece nu se aştepta să întâlnească poliţişti în zonă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.