Politic

Alexandra Huțu: „Din 1 noiembrie se lansează Programul de conectare la alimentare cu apă și canalizare pentru accesul la utilități al persoanelor cu venituri mici”

Administrația Fondului pentru mediu a anunțat public în urmă cu o zi lansarea primei etape din Programul Național de Redresare și Reziliență privind managementul apei, respectiv alocarea de fonduri pentru realizarea conectărilor la apă și canalizare publică a locuințelor familiilor și persoanelor care în prezent nu au acces la aceste servicii publice și nici nu își permit racordarea la rețelele de alimentare cu apă potabilă și canal existente.

Din 1 noiembrie autoritățile locale pot depune proiecte în parteneriat cu operatorul regional de apă în cadrul programului finanțat din fonduri europene prin PNRR pentru conectarea la sistemul public de apă și canal a cetățenilor cu venituri mici care nu își permit să plătească lucrările de branșare a gospodăriilor la utilități publice. Este o șansă în plus care nu trebuie ratată, mai ales că prioritatea zero în materie de servicii publice a României este accesul populației la apă potabilă și canalizare. Reamintesc faptul că până în prezent, prin programele guvernamentale inițiate de PSD, fie că vorbim de PNDL I și II sau continuatorul acestora, PNI, în județul Botoșani au fost finanțate peste 50 de proiecte pentru infrastructura de apă și canalizare și urmează să fie implementate alte 51 de proiecte. Prin urmare, sprijinirea conectării persoanelor cu venituri mici la rețelele de apă și canalizare, este un pas firesc în atingerea obiectivului general al României de asigurare sustenabilă a apei pentru un viitor sigur al populației și mediului” a declarat deputatul PSD Alexandra Huțu.

Sesiunea de finanțare este adresată operatorilor de servicii de utilități publice din acest domeniu, unităților administrativ-teritoriale și asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și se va desfășura în perioada 1 noiembrie-15 decembrie 2022.

În această perioadă fiecare operator regional în asociere cu unități administrativ teritoriale și/sau cu asociații intercomunitare pot depune proiecte pentru această linie de alocări financiare, care însumează 168 de milioane de euro, respectiv un cost unitar de 1.900 de euro pe fiecare gospodărie racordată la rețeaua de apă și canalizare. Finanțarea asigurată este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Ghidul specific care conține condițiile de accesare a fondurilor europene poate fi consultat accesând acest link: https://afm.ro/pnrr_managementul_apei_ghid.php

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page