Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele necesare.
Pentru a veni în sprijinul polițiștilor și al jandarmilor, care uneori ajung primii la o situație de urgență, la nivel național, se derulează sesiuni de pregătire a personalului în acordarea primului ajutor de bază.
În ultimele două zile, 16 dintre jandarmii botoșăneni au participat la activitățile de instruire, susținute de coordonatorul SMURD și un paramedic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.
Acestea au constat, atât în pregătire teoretică, cât și practică, fiind exersate manevrele de resuscitare în caz de stop cardio-respirator sau cele specifice dezobstrucției căilor respiratorii.
Paramedicii le-au explicat că atunci când o persoană se îneacă cu alimente nu mai poate respira și nici vorbi, deci nu poate cere ajutorul, iar cei din jur trebuie să reacționeze imediat. Pentru exemplificarea pașilor ce trebuie urmați în astfel de situații, coordonatorul SMURD a folosit manechine, astfel încât fiecare jandarm participant să aibă ocazia de a se antrena în condiții cât mai apropiate de realitate.
Principalul obiectiv al acțiunilor este acela de a dobândi deprinderile minime necesare pentru aplicarea diferitelor tehnici și manevre de acordare a primului ajutor, fără echipamente speciale.
Activitățile fac parte dintr-un plan de măsuri privind pregătirea personalului Ministerului Afacerilor Interne, beneficiari fiind polițiștii și jandarmii.
Acesta este începutul unei ample activități de instruire la care vor participa toți angajații Inspectoratelor de Poliție și Jandarmi.