Bătrânul dispărut în urmă cu o lună a fost găsit mort în pădurea Vorona
Astăzi, 6 octombrie, în jurul orei 15:00, polițiștii botoșăneni care se aflau în zona pădurii Vorona, împreună cu pompierii și efectuau activități de căutare a bărbatului, de 78 de ani, din comuna Vorona, dat dispărut la data de 2 septembrie, au fost sesizați de un cetățean cu privire la faptul că a găsit o persoană decedată în pădure.
Polițiștii s-au deplasat în locul indicat, stabilind că persoana găsită este bărbatul, de 78 de ani, din comuna Vorona.
Acesta se afla la o distanță de aproximativ 6 kilometri față de locul în care a fost vazut intrând în pădure, într-o zonă cu vegetație deasă și teren accidentat.
În cauză se continuă cercetările pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să se dispună efectuarea autopsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.