NATIONAL

Biserica Ortodoxă Română, schimbări majore la Sfânta Spovedanie. Decizia Sfântului Sinod, după cazul Visarion Alexa

A avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în contextul apariției cazului de agresiune sexuală împotriva preotului Visarion Alexa. Ierarhii BOR au decis să facă o serie de schimbări pentru Taina Spovedaniei.

Sfântul Sinod a decis să facă o serie de schimbări în modul în care se va desfășura Taina Spovedaniei. Modificările au venit în contextul în care mai multe femei l-au acuzat pe preotul Visarion Alexa de agresiune sexuală.

O altă hotărâre luată de Sfântul Sinod se referă la instituirea Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici și mireni. De asemenea, au fost reconfirmate condițiile înscrierii la doctoratul în Teologie. În același timp, Sfântul Sinod a aprobat mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale și sociale. Acestea se referă la Spovedanie și duhovnicie.

Sfântul Sinod modifică felul în care se desfășoară Taina Spovedaniei

Așadar, Sfânta Spovedanie se va desfășura în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos. Această schimbare are ca scop ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii. În același timp, preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe. Părintele va face acest lucru doar pentru a-l ajuta pe enoriaș să fie cât mai sincer în mărturisirea sa.

Sfântul Sinod a decis că Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură. Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant. În plus, preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viață duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor și cultivă virtutea sfințeniei.

Unde va avea loc Taina Spovedaniei

În plus, trebuie respectat cu strictețe cadrul adecvat al Spovedaniei. Acest lucru înseamnă că săvârșirea ei va avea loc fie în lăcașul de cult, fie, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii. De asemenea, a fost stabilit ca să fie evitat orice gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu enoriașul. Este vorba de glume inadecvate sau gesturi indecente.

Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții. Acestea vor fi referitoare la săvârșirea corectă a Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora, se arată în comunicatul emis de Patriarhia Română.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page