DiversePublicitate

Ce variante ai când vrei să te muți la casa ta: recomandări

Confortul propriei locuințe este greu de egalat, motiv pentru care din ce în ce mai multe persoane aleg să își achiziționeze propria casă în detrimentul chiriei. Explicația este una destul de simplă – chiar dacă nu ai toată suma necesară pentru a cumpăra ceva al tău, ratele lunare pe care le vei achita la bancă îți vor oferi, la final, casa ta. În plus, ai și avantajul de a putea face modificări și renovări după bunul plac. 

 

Dar haide să afli ce variante ai atunci când ești pregătit să faci acest pas. Decizia trebuie cântărită cu grijă, deoarece aceasta se va reflecta în liniștea și confortul pe care le vei avea în următorii ani. Opțiunile sunt multiple în funcție de necesități, locație și numărul de persoane care vor locui. 

Alege numărul de camere gândindu-te la viitor 

Achiziționarea propriei case presupune și previzionarea lucrurilor care urmează să se întâmple. Pe baza planurilor tale de viitor, poți opta între o locuință cu o singură cameră sau cu mai multe. Dacă în momentul de viață nu ai un partener și planurile tale pentru următorii ani se concentrează pe carieră, nu pe întemeierea unei familii, probabil o garsonieră sau un studio vor fi suficiente. Acestea sunt special concepute pentru a găzdui o persoană. 

 

În situația în care este vorba despre „voi”, un apartament va fi mult mai potrivit. Spre exemplu, dacă sunteți un cuplu, puteți opta pentru un apartament cu 2 camere și bucătărie închisă, care va fi suficient de spațios pentru două persoane. Mai mult, această variantă poate fi utilă și în cazul în care vă doriți, în viitor, să întemeiați o familie. În primii ani de viață, o casă cu două încăperi este potrivită pentru părinți și un copil mic. Ulterior, puteți face trecerea la o locuință mai mare. 

În centru sau la periferie?

Locația în care este situată viitoarea ta locuință este foarte importantă, aceasta determinând în mod direct posibilitățile pe care le vei avea odată mutat. Ia în considerare stilul de viață pe care îl ai, dar și responsabilitățile. O casă în zonele limitrofe ale orașului este potrivită pentru persoanele care nu au foarte multe activități în timpul săptămânii în afara locului de muncă, ci mai degrabă în weekend. 

 

În schimb, dacă preferi ca după job să ieși la restaurant, să te plimbi în parc sau să vizionezi un film la cinema ori o piesă de teatru, o casă într-o zonă centrală ar putea fi mai potrivită. Ai avantajul de a avea la îndemână mai multe mijloace de transport în comun și de a nu petrece prea mult timp în trafic. Cu toate acestea, dacă bugetul nu îți permite, poți găsi calea de mijloc – între marginea și centrul orașului. 

Construcție nouă sau veche

Chiar dacă poate nu pare important la prima vedere, anul în care este construită viitoarea ta locuință, fie ea apartament sau casă, trebuie luat în considerare. O clădire ridicată înainte de anii 2000 poate avea nevoie de renovări și, implicit, vor exista costuri suplimentare. În plus, acestea pot să nu aibă toate dotările unei construcții noi, caz în care va trebui să intervii din nou – este vorba despre încălzire proprie, izolație etc. 

 

De asemenea, o clădire recent construită poate avea beneficii și dezavantaje. Analizează dotările pe care le are, dar și modul în care este compartimentată. Poți întreba vecinii dacă există probleme în zonă cu inundațiile în timpul ploilor, fluxul de energie electrică sau gaze, ori cu zgomotul din jur. În funcție de preferințele și bugetul tău, decizia va fi mult mai ușor de luat. 

 

Mutarea la casa ta poate presupune o perioadă de stres, vizionări și multe întrebări fără răspuns. Înainte să mergi să alegi ceva, notează-ți toate lucrurile pe care ți-ai dori să le ai și ia în considerare și planurile de viitor. Procedând astfel, îți va fi mult mai ușor să iei o decizie informată și corectă. 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page