Accident
EVENIMENT | O femeie a traversat strada neregulamentar si a fost izbita in plin de o masina
O batranica în vârstă de 71 de ani, din Călinești, a ajuns astazi la spital pentru ca s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure. Ea a fost izbita in plin de o Skoda Octavia, condusă de un bărbat de 30 de ani.
“Pacienta a suferit un traumatism cranio-facial acut, o fractură la antebraţul drept și prezenta multiple escoriații la nivelul mâinilor și al feței. A fost transportată la UPU pentru mai multe examinări”, a declarat medicul Eduard Gurău, din cadrul Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Accidentul s-a petrecut in zona industriala, în apropiere de OMV. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.