24 de elevi cu CES, 32 de elevi cu situaţii problematice şi aproape 900 de copii de vârstă preșcolară și şcolară ai Școlii Gimnaziale Nr.10 Botoșani pot spune acum că au beneficiat de îmbunătăţirea rezultatelor învăţării, de integrare culturală şi competențe superioare digitale, culturale, civice și sociale, graţie unui proiect ce a avut ca ţintă „o şcoală de nota 10”. Totodată, 8 cadre didactice au beneficiat de formare la nivel european, cu noi cunoștințe creative și diverse, cu competențe îmbunătățite la limba engleză și franceză, arte, digitale, culturale, civice și sociale atât la nivel primar, cât și gimnazial. Proiectul a fost derulat în perioada 1.09.2020-31.08.2022, şi s-a intitulat „Competență, creativitate și diversitate pentru o școală de nota 10“.
Obiectivele propuse au fost să faciliteze motivarea și integrarea a 24 de elevi cu nevoi speciale de nivel primar și gimnazial prin folosirea imaginației și a creativității la orele de limba engleză si prin artă, să îmbunătățească rezultatele învățării, competențele digitale, culturale, civice și sociale a 878 de copii de nivel prescolar și elevi de nivel primar și gimnazial, inclusiv a 32 de elevi născuți sau veniți din străinătate și să creeze oportunități pentru 8 profesori în schimbul de experiență la nivel european privind educația elevilor, inclusiv a celor cu cerințe educaționale speciale.
În vederea realizării obiectivelor, s-au efectuat 4 deplasări în Italia, Florența, la cursul de formare „Grand Tour en Europe: créativité, innovation, citoyenneté active et dialogue interculturel“, în Irlanda, la Dublin, cursul fiind „Teach English to Pupils with Special Needs“, în Franța, la Rouen, la cursul de formare „ICT tools for learning and teaching in schools“, dar şi în Spania, la Barcelona, unde profesorii au învăţat despre „Art as therapy: self-expression and special needs in art education“.
Școala Gimnazială Nr.10 Botoșani a avut ca parteneri LABORATORIO DEL CITTADINO, Castiglione del Lago, Italia, INTEREDUCATION IEI Ltd, Dublin, Irlanda, LANGUAGE SERVICES NORMANDIE PICARDIE, Rouen, Franța și EUROPEAN ACADEMY OF CREATIVITY, Barcelona, Spania.
Proiectul s-a desfăşurat în cadrul Programului Erasmus+, Acțiunea Cheie 1, educație școlară, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, aflându-se în etapa de evaluare și raportare finală.
În continuare, Școala Gimnazială Nr.10 Botoșani beneficiază de Acreditare Erasmus pentru perioada 1.03.2021-31.12.2027, urmând să desfășoare 29 mobilități de formare a cadrelor didactice la nivel preșcolar, primar și gimnazial, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.
Comunicat de presă: Irina Siminiceanu