Cum va fi vremea în septembrie
Prognoza meteo ANM în septembrie 2022 arată că vremea revine la normal după canicula care a uscat România în ultimele luni.
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în ultima săptămână de vară și prima de toamnă, apoi vor deveni normale pentru luna septembrie, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni, transmisă astăzi de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Prognoza meteo pentru săptămâna 22 – 29 august
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele nordice și estice.
Regimul pluviometric va fi în general excedentar în jumătatea sud- vestică a țării, iar în rest cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară.
Prognoza meteo pentru săptămâna 29 august – 5 septembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-estice.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Prognoza meteo pentru săptămâna5 – 12 septembrie
Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va avea o tendință excedentară în jumătatea vestică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo pentru săptămâna12 – 19 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile nordice.