Liga 1

LIGA 1 | Întîlnire decisivă! Steaua vrea să rezolve în această săptămînă cel mai dorit transfer al iernii

Gigi Becali şi Reghecampf s-au întors ieri de la munte, unde au petrecut de Anul Nou, şi de azi vor relua strategia în privinţa transferurilor. Primul jucător pe listă, ca şi prioritate, e Milanov, pentru care Reghecampf insistă să fie adus pentru că îl vede drept o soluţie ideală pentru a acoperi golul lăsat de accidentarea lui Georgievski.

Transferul lui Milanov va intra în linie dreaptă la finalul acestei săptămîni. Bulgarul şi-a terminat vacanţa în Thailanda, iar în România va ajunge mîine, după care se va întîlni cu patronul Stelei. Becali are acordul Vasluiului, cu care Milanov se află sub contract pînă în vară, pentru a putea negocia cu fotbalistul de 28 de ani.

Prima ofertă pe care Becali i-a transmis-o prin intermediari, primă de instalare de 100.000 de euro şi salariu de 10.000 de euro pe lună, a fost respinsă de bulgar, care are un salariu aproape dublu la Vaslui. După ce Reghecampf i-a transmis că e nevoie neapărat de aducerea lui Milanov, Becali a acceptat să se şi vadă cu Milanov, dar şi să urce oferta iniţială.

De ce insistă Reghe pentru bulgar
Antrenorul Stelei i-a transmis lui Gigi Becali şi argumentele pe care le are în favoarea achiziţionării fotbalistului Vasluiului:
1. “E cel mai bun fundaş dreapta din Liga 1 în acest moment”
2. “Pînă la finalul lunii martie nu ne putem baza pe nici un fundaş dreapta, Georgievski şi Gabi Matei fiind accidentaţi”
3. “Chipciu nu poate fi o soluţie ca fundaş dreapta la meciul cu Ajax, de la Amsterdam, deoarece Tănase e suspendat şi Chipciu va evolua ca mijlocaş stînga”

Ce vrea Milanov
– contract pe doi ani şi jumătate
– primă de instalare de 200.000 de euro
– salariu de 200.000 de euro anual

Ce îi oferă Steaua
– contract pe doi ani şi jumătate
– primă de instalare de 150.000 de euro
– salariu de 150.000 de euro pe an
– primă de 100.000 de euro dacă echipa ajunge în grupele Champions League

100.000 de euro e suma pe care Steaua o va achita celor de la FC Vaslui în schimbul lui Milanov

Ce a făcut Milanov în acest sezon
– a jucat în 21 dintre cele 24 de meciuri oficiale ale Vasluiului
– a fost folosit de 19 ori ca fundaş dreapta şi de două ori ca fundaş stînga
– a marcat un gol şi a oferit o pasă de gol
– are o medie a notelor GSP de 5,71

VariantaKontoes, de rezervă
Steaua n-a abandonat definitiv nici pista fundaşului dreapta de la AEK Atena, Kontoes. Aceasta va fi reluată însă doar în cazul în care va pica transferul lui Milanov. Grecul aşteaptă săptămîna viitoare decizia comisiei din Grecia pentru a deveni liber de contract, însă a anunţat deja că nu ar fi de acord să semneze cu Steaua doar pe 6 luni.

gsp.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page