Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

Cuvioasa Teodora s-a născut în satul Vânatori din judeţul Neamt, în jurul anului 1650, fiica lui Ştefan Joldea, armaş paznic al cetăţii Neamţ. Teodora, copilă fiind, dorea să se retragă din lume la o mănăstire. Dar la insistenţele părinţilor, la vremea cuvenită se căsătoreşte si merge în părţile Vrancei, unde locuia soţul ei. Dar din cauză că nu putea avea copii, s-a sfătuit cu soţul ei şi au hotărât să intre amândoi în câte o mănăstire. Mai întâi a plecat ea şi a intrat în mănăstirea Vărzăreşti, din părţile Buzăului.

La scurt timp, s-a călugărit şi el la mănăstirea Poiana Mărului, luând numele Elefterie, învrednicindu-se şi de taina Sfintei Preoţii. Cuvioasa Teodora a îmbrăcat haina vieţuirii îngereşti la vârsta de 30 de ani. În acea vreme au năvălit turcii, iar Teodora şi alte maici se retrag în munţii Vrancei. După ce s-au liniştit lucrurile în ţară, Cuvioasa Teodora, şi-a îndreptat paşii spre locurile copilăriei. Se opreşte mai întâi la mănăstirea Neamţ, unde se roagă la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Apoi, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria Secului (înfiinţată prin 1650) şi după ce se mărturiseşte duhovnicului Pavel, care o şi împărtăşeşte, pleacă „la început pentru un an” să vieţuiască în liniştea codrilor seculari din împrejurimi. Ea se nevoia în rugăciune neîncetata, veghe de toată noaptea şi cugetare dumnezeiască adâncă. Hrana sa era alcatuită din: bureţi, urzici, mure, afine, zmeura, precum şi din pesmeţi si poame uscate, pe care i le aduceau cei de la schitul Sihăstria.

La toate acestea se adăuga şi hrana cea dumnezeiasca, Trupul şi Sângele Domnului, pe care i le aducea din când în când ieroschimonahul Pavel. Într-o astfel de osteneală a petrecut râvnitoarea maică vreme îndelungata (peste 20 de ani), citind, la vremea potrivită Ceasurile, Vecernia şi Utrenia, însoţite de multe metanii şi lacrimi duhovniceşti. La sfârşitul vieţii sale – descoperit în chip minunat – s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine şi a adormit în Domnul.

Tradiţia spune că, însuşi soţul său, acum ieroschimonahul Elefterie, a venit la înmormântarea ei, apoi a rămas la schitul Sihăstria până la sfârşitul vieţii. Moaştele Sf. Teodora, au fost luate în timpul ocupaţiei ruseşti şi duse în mănăstirea Pecerska din Kiev. Poporul român a considerat-o sfânta imediat după moarte. A fost canonizată de  Biserica Ortodoxă Română la 20 iunie 1992.