Județul Botoșani a primit finanțare de 300 de milioane de euro prin Programul ”Anghel Saligny”
127 de proiecte de investiții în drumuri, apă și canalizare depuse de către autoritățile locale din județul Botoșani au fost aprobate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și vor primi finanțare prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a acestor proiecte se ridică la 1,47 de miliarde de lei, adică aproximativ 300 de milioane de euro. „Sunt proiecte din toate comunele și orașele județului, care vizează investiții în infrastructura rutieră, modernizarea, extinderea sau reabilitarea rețelelor de apă și canalizare. Așa cum am făcut-o și în cele două mandate de senator, am sprijinit și voi sprijini în continuare și din postura de președinte al Consiliului Județean Botoșani toate unitățile administrativ teritoriale din județ, indiferent de culoarea politică a primarilor, pentru a obține finanțare pe proiectele de dezvoltare pe care le-au depus. Interesul botoșănenilor este mai presus de orice miză politică, iar acest lucru îl demonstrăm zi de zi prin modul în care, împreună cu echipa pe care mi-am construit-o, administrăm județul Botoșani. Toate unitățile administrative din județ au aprobate cel puțin un proiect de importanță majoră”, a declarat Doina Federovici, președintele organizației județene PSD și al Consiliului Județean Botoșani.
Din cele 127 de proiecte aprobate în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, 76 de proiecte vizează modernizarea infrastructurii rutiere. Valoarea acestor proiecte depășește 840 de milioane de lei (aproximativ 170 de milioane de euro), adică se apropie de 60% din suma totală atrasă de județul Botoșani din Programul „Anghel Saligny”. Celelalte 51 de proiecte aprobate, în valoare de peste 630 de milioane de lei (aproximativ 130 de milioane de euro) vizează investițiile în apă și canalizare pe cele trei subsecțiuni. Astfel, 23 de proiecte cu o valoare totală de peste 256 de milioane de lei, echivalentul a 52 de milioane de euro, sunt pentru alimentările cu apă. 16 proiecte, care totalizează 228,4 milioane de lei (aproximativ 47 milioane de euro), au ca obiect investițiile în rețelele de apă și canalizare, în timp ce prin 12 proiecte se vor dezvolta rețelele de canalizare. Valoarea acestora din urmă este de peste 145 milioane de lei (circa 30 de milioane de euro).
„Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» este continuarea firească a Programelor Naționale de Dezvoltare Locală, care s-au dovedit a fi foarte utile pentru comunitățile locale. PNI este elementul central al programului de guvernare social-democrat și, totodată, șansa comunităților botoșănene la dezvoltare, la recuperarea decalajelor față de celelalte regiuni ale țării. Mă bucur că primarii din județul nostru au înțeles acest lucru și au depus spre finanțare proiecte mature, cu impact major asupra viitorului comunităților pe care le conduc. PNI «Anghel Saligny», Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și programele operaționale care vor fi deschise în viitorul apropiat reprezintă surse importante de finanțare a proiectelor locale, pe care avem datoria să le maximizăm în folosul botoșănenilor”, a conchis Doina Federovici.
Proiectele aprobate în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” pot fi consultate https://bit.ly/3oGJGWN.