Saloanele de înfrumuseţare din județul Botoșani trebuie să obțină certificarea conformității la Direcția de Sănătate Publică
Saloanele de înfrumuseţare din județul Botoșani trebuie să obțină certificarea conformității la Direcția de Sănătate Publică, potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 15/2020, pentru modificarea și completarea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1030/2009.
Conform normelor vechi, saloanele de înfrumuseţare şi unităţile care desfăşoară activităţi de coafură şi frizerie puteau obţine autorizaţia doar în baza unei declaraţii pe propria răspundere, însă, prin noul ordin de ministru, această posibilitate a fost abrogată.
Așadar, proprietarii de saloane de înfrumusețare sunt așteptați, la sediul DSP Botoșani, la camera 27, să solicite certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică. Cei care au început acest demers în anul 2020 și nu a fost finalizată procedura, trebuie să refacă cererea și să completeze dosarele cu contractele noi (DDD, Nova ApaServ, etc) în vederea evaluării.
Detalii suplimentare se găsesc pe site-ul www.dspbotosani.ro.