Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu
Fiu al unor binecredincioși boieri bizantini, deși ajunsese în viața lumească ”ipat al filosofilor”, a îmbrățișat virtutea de tânăr. Luând înfățișare de cerșetor, părăsește Constantinopolul și sosește, nerecunoscut de nimeni, în Muntele cel cu nume sfânt. Și-a înjghebat coliba nevoințelor sale aproape de locul unde astăzi se află mănăstirea Xiropotamu, al cărei ctitor avea să devină. Având drept saltea pământul și drept pernă o piatră, virtutea lui a atras uimirea și admirația oamenilor, care veneau de pretutindeni să îl caute. Dorul după mai multă isihie îl îndepărtează de Mănăstirea Xiropotamu și îl călăuzește la poalele Athosului, unde este nevoit, din pricina numeroșilor ucenici pe care îi avea, să zidească o nouă mănăstire, în cinstea Sfântului Gheorghe, cunoscută astăzi sub numele de Mănăstirea Sfântului Pavel. Cu multă vreme înainte și-a cunoscut sfârșitul și s-a pregătit pentru plecarea din această lume, învățându-i pe ucenicii săi astfel: ”Să aveți, fiilor și fraților mei duhovnicești, dragoste, rugăciune, smerenie și ascultare, pentru că monahul care nu are aceste virtuți nici nu trebuie să se numească monah, ci om lumesc”. Monahul Gherasim Micraghiannanitul i-a compus o nouă slujbă.