Echipa de fotbal FC Botoşani i-a transferat pe francezii Kevin Boli şi Yacouba Sylla, doi jucători care au trecut pe la CFR Cluj, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook.
Fundaşul Kevin Boli, în vârstă de 31 de ani, a semnat cu FC Botoşani pe o perioadă de un an şi va purta tricoul cu numărul 21.
Boli vine de la Samsunspor (Turcia), dar a mai jucat în România la FC Viitorul Constanţa (un titlu de campion) şi CFR Cluj (patru titluri de campion). A mai evoluat la Sedan (Franţa), Mouscron (Belgia) şi Guizhou Hengfeng (China).
Mijlocaşul Yacouba Sylla, în vârstă de 31 de ani, a semnat cu FC Botoşani pe o perioadă de un an, cu opţiune de prelungire. Internaţionalul malian a mai jucat la CFR Cluj în sezonul 2019-2020, însă a adunat doar cinci meciuri. Anterior el trecuse pe la Clermont, Aston Villa, Kayseri Erciyesspor, Rennes, Montpellier, Panathinaikos , KV Mechelen şi Stromsgodset. Ultimele echipe la care a jucat Sylla au fost MC Oujda (Maroc) şi Bastia (Franţa).
FC Botoşani a mai transferat alţi şase jucători în această vară, pe mijlocaşul Ovidiu Perianu (FCSB), fundaşul dreapta olandez Shaquill Montell Sno, portarul Andrei Ureche, mijlocaşul Marian Obedeanu, argentinianul Franco Gabriel Mussis şi mijlocaşul israelian Elad Shahaf.