11 iulie – 23 de ani de la înființarea Inspecției Muncii
Astăzi, 11 iulie 2022, aniversăm 23 de ani de la înființarea Inspecției Muncii în structura și organizarea actuală. Înființată în baza Legii nr. 108/1999, Inspecţia Muncii acţionează pentru asigurarea protecţiei sociale a muncii, în baza prevederilor art. 41 din Constituţia României, republicată şi, respectiv, a prevederilor Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 81/1947 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ şi ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 129/1969 privind inspecţia muncii în agricultură.
Cu ocazia Zilei Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general de stat, a declarat:
”Dedicată, inițial, asigurării și verificării protecției muncii și extinsă până la domeniile vaste de competență pe care le gestionează în prezent: relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă și supravegherea pieței produselor și politici de prevenire, Inspecția Muncii este una dintre cele mai vechi instituții din România și ne putem mândri cu o istorie îndelungată, de peste un secol, bogată în evenimente și reușite remarcabile. În tot acest timp, prezența Inspecției Muncii ca factor de echilibru pe piața muncii a însemnat condiții de muncă mai bune și mai sigure pentru lucrători, având drept consecință o diminuare considerabilă a accidentelor de muncă, relații de muncă echitabile între angajatori mai responsabili și salariați mai informați în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin, o legislație adaptată la necesitățile cu care realitatea socio-economică a fiecărei perioade ne-a confruntat. Suntem preocupați, în continuare, de implementarea legislaţiei armonizate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special în întreprinderile mici şi mijlocii, de combaterea fenomenului muncii nedeclarate, prin participarea la toate acțiunile desfășurate în cadrul Platformei europene de combatere a muncii nedeclarate, de continuarea proiectelor educaționale și a campaniilor de informare a angajatorilor și a lucrătorilor, precum și de transpunerea legislației europene privind detașarea lucrătorilor, în contextul vast și foarte actual al fenomenului migrației forței de muncă. Odată cu proiectele pe care le vom derula prin PNRR, unul dintre ele fiind mult așteptatul REGES online, suntem în fața celei mai mari provocări, aceea a informatizării tuturor componentelor activității noastre și suntem încrezători că vom reuși să ne atingem obiectivele propuse. Le mulțumesc colegilor din Inspecția Muncii și din inspectoratele teritoriale de muncă pentru efortul depus pe parcusul acestor ani, pentru seriozitatea și rigurozitatea cu care își îndeplinesc atribuțiile. Vă doresc tuturor mult succes în activitățile pe care le desfășurați, multe împliniri și satisfacții profesionale! La mulți ani tuturor! La mulți ani Inspecției Muncii!”