Urmărire în trafic după un șofer din Botoșani. De ce nu a oprit la semnalul polițiștilor
Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe Drumul Județean DJ 292, direcția Săveni – Dorohoi, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Echipajul de poliție a procedat la urmărirea acestuia, împrejurare în care conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcție de mers și a intrat în impact cu un mal de pământ, în urma acestuia rezultând doar pagube materiale.
A fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr de 24 de ani, din comuna Vorniceni.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.