Anunturi

LOCAL | Petarde gasite intr-un bar din Calarasi. Administratorul nu detinea autorizatie legala

În data de 28.12.2012, poliţiştii de la Postul de poliţie Călăraşi au identificat cu ocazia unor verificări la un bar din localitate  17 cutii sigilate cu petarde, pentru a căror depozitare ori comercializare N. VIOREL, administratorul societăţii comerciale,  nu deţinea autorizaţie legală.

În cauză, poliţiştii  efectuează cercetări  faţă de  numitul N. Viorel  pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de materii explozive fără drept, faptă prevăzută  şi pedepsită de art. 37 alin. 1 din Lege nr. 126/1995-republicată, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

În această perioadă poliţiştii vor continua să monitorizeze desfăşurarea operaţiunilor cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite.

Potrivit dispoziţiilor Legii 406/2006 pentru modificarea şi completarea Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, numai persoanele juridice autorizate au dreptul să deţină şi să comercializeze obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice!

                 Persoanele juridice autorizate:

  • nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele pentru care au fost autorizate şi numai pentru uzul propriu, conform Legii nr. 406/2006;
  • nu pot comercializa către populaţie obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, T1, T2, precum şi petarde, pocnitori şi obiecte zburătoare luminoase din clasa I. Celelalte obiecte pirotehnice din clasa  I  pot fi comercializate către populaţie tot timpul anului;
  • în situaţia organizării de jocuri de artificii cu obiecte pirotehnice din clasele III şi IV, precum şi T1 şi T2, sunt necesare acordul primăriei şi al unităţii de pompieri, precum şi avizul Inspectoratului judeţean de

poliţie pe a cărui rază se execută jocuri de artificii. 

             Persoanele fizice:

  • nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu obiecte pirotehnice din clasele II – IV, T1 şi T2 precum şi petarde, pocnitori şi „obiecte zburătoare luminoase” din clasa  I.
  • pot deţine şi folosi obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasa I ( steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle şi minisori, cu o masă maximă de amestec pirotehnic de  3 grame), tot timpul anului, cu excepţia petardelor, pocnitorilor şi a ”obiectelor zburătoare luminoase” din această clasă.

Reamintim cetăţenilor că, potrivit legislaţiei în domeniu, constituie infracţiuni:

  • Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept.

Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

  • Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept.

Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

  • Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

 

Related Articles

One Comment

  1. Ptr,”anonim”,care are nelamuriri,in pnrviita datei calendaristice a sarbatorilor Pascale:Deoarece,evreii,nu l-au recunoscut ca mesia,pe D-ul nostru,Iisus,sarbatoarea invieri sale,biserica crestina,a stabilit o regula:Invierea,jertfa Dumnezeului intrupat ptr noi pacatosii(pastele crestin)se va tine in prima zi cu luna plina,dupa pastele evreiesc!…Restul e pura astronomie,calcul matematic si optiune ptr.cele doua calendare:Gregorian sau Iulian!…Solar sau lunar!…Evident e ca lumina sfinta coboara,in data stabilita de “pastele”,ortodox!…In rest e doar,manipulare si “politica”,paguboasa!…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page