Identitate europeană cumpărată cu 300 de euro
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, la controlul de frontieră o carte de identitate ce s-a dovedit a fi falsă.
În data de 21 iunie a.c., în jurul orei 21.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager al unui microbuz cu destinaţia Italia, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 30 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra bărbatului, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit o carte de identitate similară celor eliberate de autorităţile române, având imprimate datele și fotografia persoanei în cauză.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat faptul că a obţinut cartea de identitate în luna martie a.c. în timp ce se afla la muncă în Germania, prin intermediul unui coleg, plătind suma de 300 de euro.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.