AnunturiLocal

I.P.J. Botoșani scoate la concurs posturi pe perioadă determinată

Inspectoratul General al Poliției Române a demarat procedura de ocupare, pentru perioadă determinată, de maxim 3 ani, dar nu mai mult de 90 de zile de la data încetării situației care generează un aflux mare de persoane din Ucraina a unui număr de 71 posturi vacante de agent de poliție specialitatea „ordine publică” din cadrul Poliției Române, pentru persoanele care îndeplinesc condițiile legale, în cadrul următoarelor unități de poliție:

  • IPJ Botoșani – 5 posturi;
  • IPJ Maramureș – 9 posturi;
  • IPJ Satu Mare – 21 posturi;
  • IPJ Suceava – 10 posturi;
  • IPJ Tulcea – 21 posturi;
  • IPJ Vaslui – 5 posturi.

O astfel de procedură are un caracter de excepție ținând cont de fluxul mare de refugiați care tranzitează teritoriul României, fiind pentru prima dată în ultimii 30 de ani când la nivelul Poliției Române se fac angajări pe o perioadă determinată.

În vederea ocupării posturilor vacante, persoanele interesate trebuie să cunoască faptul că procedura de ocupare se organizează la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar la nivelul inspectoratelor de poliţie județene, în ale căror state de organizare sunt prevăzute posturile vacante pentru care se organizează procedura, se realizează activitățile de recrutare.

CONDIȚII DE PARTICIPARE

La procedura de ocupare pot să participe persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții generale, valabile pentru toate posturile aflate în procedură de ocupare:

  1. să aibă cetățenia română şi domiciliul în România;
  2. să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  3. să aibă capacitate deplină de exercițiu;
  4. să fie apți din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, activitate ce se va realiza în perioada 04.07. – 20.07.2022, prin grija structurilor de resurse umane ale unităților în al căror state de organizare se află posturile vacante);
  5. să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți;
  6. să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist;
  7. să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației când a intervenit reabilitarea;
  8. să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
  9. să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  10. să nu fi desfășurat activități de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  11. să nu aibă, la încadrarea ca polițist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizații cu caracter politic;
  12. să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale);
  13. dacă prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deținute în rezervă;
  14. să dețină permis de conducere categoria „B”;
  15. de asemenea, pentru a participa la procedură persoanele interesate trebuie să îndeplinească și condițiile de studii din fișa postului, pentru toate posturile în procedură, respectiv să fi absolvit studii medii cu diplomă de bacalaureat

REGULI PRIVIND ÎNSCRIEREA LA PROCEDURA DE ANGAJARE, FĂRĂ CONCURS

Înscrierea candidaților se va realiza pe toate posturile care se regăsesc în cadrul fiecărui inspectorat de poliție județean, menționând unitatea în cauză, (Exemplu: Vă rog să-mi aprobați înscrierea la procedura de ocupare, fără concurs, a posturilor de agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași).

Înscrierea se realizează în perioada 21.06. – 01.07.2022 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 01.07.2022 doar până la orele 16:00) online la adresa de e-mail a unităţii în al cărei stat de organizare se regăsesc posturile pentru care se organizează procedura.

Adresele de e-mail destinate înscrierilor sunt următoarele:

  • pentru posturile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani: resurse.umane@bt.politiaromana.ro
  • pentru posturile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș: sursaexterna@mm.politiaromana.ro
  • pentru posturile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare: sursaexterna@sm.politiaromana.ro
  • pentru posturile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava: sursaexterna@sv.politiaromana.ro
  • pentru posturile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea: resurseumane@tl.politiaromana.ro
  • pentru posturile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui: resurseumane@vs.politiaromana.ro

EXAMINAREA PSIHOLOGICĂ A CANDIDAȚILOR

Această activitate ce intră în competența Centrului de Psihosociologie al MAI va avea loc în perioada 04.07. – 20.07.2022, data, ora, locul şi celelalte detalii vor fi stabilite ulterior în funcție de numărul de candidați şi vor fi comunicate prin postare pe pagina de Internet a unităților de recrutare.

EXAMINAREA MEDICALĂ A CANDIDAȚILOR

Activitatea va avea loc  tot în perioada 04.07. – 20.07.2022, ocazie cu care candidații înscriși se vor prezenta în data de 04.07.2022 la Centrele Medicale Județene, având asupra lor adeverința eliberată de către medicul de familie, pentru întocmirea fișei medicale – tip de încadrare în MAI, pe care o vor finaliza și depune la dosarul de recrutare până la data de 21.07.2022 ora 1200.

DESFĂȘURAREA PROCEDURII DE ANGAJARE

În cadrul acestei etape, candidații vor fi nevoiți să susțină două probe, după cum urmează:

1.Proba de evaluare a performanței fizice

Se va desfășura în perioada 26.07.2022-02.08.2022, având caracter eliminatoriu și se face potrivit probei, normelor şi baremelor specifice prevăzute în anexa nr. 3^1 la Ordinul OMAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.

Evaluarea performanței fizice a candidaților constă în parcurgerea în întregime a traseului practic-aplicativ şi a elementelor care îl compun şi abordarea obligatorie a tuturor obstacolelor, în ordinea stabilită, conform schiței prezentate (Anexa 7), fiind declarat „PROMOVAT” candidatul care îndeplinește baremul minim de 3’20”, impul obținut va fi luat în calcul, ca şi criteriu de departajare, doar în caz de egalitate între doi sau mai mulți candidați la „testul grilă”, caz în care va fi declarat „ADMIS” candidatul care a obținut timpul cel mai bun la proba fizică.

Proba de evaluare a performanței fizice poate fi contestată o singură dată, la adresa de e-mail so@politiaromana.ro, în termen de 24 de ore de la postarea rezultatelor pe pagina de Internet a Poliţiei Române, iar admiterea contestației determină replanificarea candidatului şi susținerea din nou a probei.

2.Proba scrisă

Aceasta va consta într-un test scris, de tip grilă, elaborat de către Comisia de angajare din cadrul IGPR din tematica şi bibliografia recomandată, având ca scop verificarea cunoștințelor de specialitate pe care le au candidații şi va avea loc la data de 06.08.2022, durata de  rezolvare a testului fiind de 3 ore.

Ora şi locul unde se va desfășura proba scrisă se vor stabili, în funcție de numărul candidaților şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunț ulterior pe pagina de internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secțiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs) și a unităților de recrutare.

Pentru a fi declarat „ADMIS”, candidatul trebuie să obțină minimum nota 7,00, iar în situația în care este declarat ”RESPINS” poate contesta o singură dată rezultatul la adresa de e-mail so@politiaromana.ro, în termen de 24 de ore de la afișare.

Cu privire la demararea acestui proces de ocupare a funcțiilor este important de reținut faptul că personalul din sănătate care a fost angajat pe o perioadă determinată a putut ocupa ulterior posturile vacante din sistemul sanitar public, iar un astfel de demers ar fi necesar inclusiv pentru persoanele care participă la procedura de angajare fără concurs organizată în acest an la nivelul Poliției Române.

Spre surprinderea noastră, deși unitățile organizatoare menționează în cadrul anunțurilor privind procedura de angajare pe o perioadă determinată, că această activitate nu se va realiza prin concurs, în realitate constatăm că avem de a face efectiv cu o procedură de concurs, atâta timp cât persoanele interesate sunt supuse unor probe fizice și scrise în vederea departajării acestora prin notare.

CONSULTĂ AICI ANUNȚUL PRIVIND PROCEDURA DE ANGAJARE!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page