ECONOMICImportant

A fost adoptată schema de ajutor pentru culturile de cartofi

A fost adoptata Hotărârea nr. 782/2022 pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de CARTOFI de CONSUM ” în anul 2022.

Sprijinul financiar este de 200 euro/ha cultivat cu CARTOFI de CONSUM și  plata se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.

Cererile se depun la DAJ BOTOȘANI, până la data de 15 iulie 2022 inclusiv, de către următorii beneficiari:

– producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător valabil pana la 31.12.2022;
– producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
– producători agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii :

  1. a) să solicite ajutorul de minimis prevăzut în prezenta hotărâre
  2. b) să utilizeze o suprafață cultivată cu CARTOFI de minim 0,30 Ha ;
    c) să obțină o producție de minimum 15 To / Ha de pe suprafața prevăzută la lit. b), din care să comercializeze cel puțin 6 tone / Ha până la data de 29 noiembrie 2022.
    d) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ- teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum în anul 2022;
  3. e) să facă dovada producției realizate potrivit prevederilor lit. c) prin documente justificative;

 

Pentru a se înscrie în program, beneficiarii depun o CERERE-tip, însoțită de următoarele documente:

  1. a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal
  2. b) copie a atestatului de producător valabil pana la 31.12.2022
  3. c) împuternicire/procură notarială și o copie CI a unui reprezentant, după caz,
  4. d) copie a certificatului de înregistrare la ONRC/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea
  5. e) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
  6. f) adeverința, în original, din Registrul agricol pentru anul 2022 cu suprafața de teren utilizată de solicitant, în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză;
  7. e) declarații pe propria răspundere, conform modelelor prevăzute în anexa nr. 2;

Valorificarea producției se face până la data de 29 noiembrie 2022 inclusiv, iar documentele justificative ( bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare ) care atestă valorificarea producției de CARTOFI se depun la Direcția Agricolă  Județeană Botoșani  până  la data de 29 noiembrie 2022.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page