CulturaLocal

Incubatorul de lectură, ediția a V-a, la Ipoteşti

Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, organizează, în perioada 4-10 iulie 2022, Incubatorul de lectură,  la care sunt invitați să participe profesori și elevi.

Gândit ca proiect care facilitează accesul tinerilor la educația lecturii și valorizează gândirea și exprimarea liberă prin scris,  Incubatorul de lectură va fi coordonat și anul acesta de Svetlana Cârstean, scriitoare cu experiență editorială, de lecturi și dezbateri publice, în țară și în străinătate, și de lucru cu copiii la ateliere de citit și scris. La această ediție, actrița Katia Pascariu, trainer în arta mișcării și teatru, va organiza, împreună cu Svetlana Cârstean, ateliere interdisciplinare.

Atelierele se vor desfășura zilnic, cu prezență fizică la Ipotești, și vor include ateliere de discuții generale legate de citit, cărți, poezie; lectură și discuții pe marginea textului citit|proză;  scris, citit și discuții pe marginea textelor copiilor; mișcare, arta interpretării; citit și scris|poezie|scrierea în timp real al unui poem comun al copiilor despre Botoșani. La finalul incubatorului, pe 9 iulie, participanții vor prezenta Spectacolul poemului în amfiteatrul exterior de la Ipotești.

Doritorii, elevi (în principal, între 10 și 18 ani) și profesori, de a participa la ateliere pot trimite o solicitare de participare pe adresa:  m.ipotesti@gmail.com sau se pot înregistra telefonic: 0371020346.

 

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page