ECONOMIC

,,Să fie lumină”. BOR, obligată de justiție să prezinte sursele de finanțare

Biserica Ortodoxă Română este obligată de instanță să prezinte sursele de finanțare pentru Catedrala Neamului și nu numai. Inițiatorii proiectului jurnalistic ”Să fie lumină” au câștigat un proces cu Patriarhia Română, care a refuzat anterior să publice datele solicitate în baza legii accesului la informații de interes public.

Coordonatorul proiectului ”Să fie lumină”, Ovidiu Vanghele, explică la RFI ce înseamnă de fapt verdictul instanței în procesul cu BOR: ”Decizia asta înseamnă că am forțat statul român, printr-o instanță judecătorească, să consfințească un lucru pe care noi îl consideram de bun simț încă dinaintea acestui demers și anume noi consideram că Biserica Ortodoxă Română, ca orice entitate stipendiată într-un fel sau altul de stat, prin bani publici, evident, trebuie să dea socoteală, să facă o dare de seamă, dacă vreți, în legătură cu banii și sigur, cu orice altceva ce ține de funcționarea ei, având în vedere că funcționarea ei se bazează într-o măsură mai mare sau mai mică pe bani publici. Noi considerăm că asta e de bun simț, numai că Biserica de 32 de ani consideră că nu îi este opozabilă această lege, legea 544/2001”.

Ce ar avea de ascuns Patriarhia Română? ”Mi-e greu să răspund la niște lucruri pentru care nu am fapte. Pot să vă spun ce cred. Cred că nu au neapărat ceva de ascuns, deși probabil au și ceva de ascuns, ci au această abordare de superioritate, dacă vreți, față de orice altă entitate care se supune regulilor statului român (…). Probabil că acești bani se cheltuie într-un mod nu tocmai judicios, probabil că Biserica nu face, sunt multiple dovezi în legătură cu chestia asta, obținute de-a lungul timpului în general de noi, jurnaliștii, Biserica nu face licitații, nu este ținută de nici o formă din asta de cheltuire corectă, normală, logică a banilor. BOR odată ce are banii în buzunar, se comportă cum mă comport eu cu banii mei personali”, spune jurnalistul de investigații.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page