Luni, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și lucrători ai Poliției Locale, Inspectoratului Județean de Jandarmi și S.C. Locativa au organizat o acțiune, în zona Parcului Tineretului și zona Centrului Vechi, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Activitatea a avut scop preventiv, toți cei implcați oferind recomandări și soluții la problemele cu care se confruntă persoanele care locuiesc în aceste zone, interacționând cu peste 90 dintre acestea.
Totodată s-a urmărit asigurarea vizibilității elementului polițienesc și a celorlate autorități cu atribuții de verificare a spațiilor respective.