Primarii pot avea salarii de până la 23.000 lei de la începutul lunii viitoare
Salariile primarilor urmează să crească de la 1 iulie, cu toate că nivelurile de salarizare de la autoritățile locale depășesc cu mult media salarială din mediul privat. Cel mai bine plătit primar din România va avea un venit de 23.000 lei pe lună!
Parlamentarii urmează să adopte în această săptămână o măsură prin care primarii și viceprimarii din România vor beneficia de lefuri majorate din acest an, în contextul unei crize economice care atăiat puterea de cumpărare a românilor obișnuiți.
Camera Deputaților va vota un amendament propus de deputatul PSD Adrian Solomon care prevede că salariile primarilor și viceprimarilor nu vor mai fi plafonate la salariul minim din 2019, ci la salariul minim din 2021.
Cum cresc din pix salariile uriașe ale primarilor
În prezent, salariile primarilor sunt calculate raportat la salariul minim pe economie. Aceste salarii au fost plafonate la salariul minim pe economie aflat în plată in 2019, de 2.080 lei.
Parlamentarii propun ca plafonarea în cazul primarilor să se facă acum la salariul minim pe economie aflat in plata in 2021, adica 2.300 de lei. Prin urmare, va fi o majorare consistentă.
În aceste condiții, lefurile aleșilor locali ar putea crește și cu 3.000 lei pe lună. Asta în condițiile în care salariile profesorilor nu se majorează cu mai mult de 100 de lei lunar.
Ce salarii vor avea primarii
- Salariul unui primar de comuna cu 10.001 pana la 20.000 locuitori va creste de la 12.480
lei la 13.800 lei.
- Salariul unui primar comuna pana la 3.000 locuitori va creste de la 8320 lei la 9.200 lei.
- Salariul unui primar de municipiu reședinta de judet si cel al primarilor de Sector va creste de la 18.720 lei la 20.700 lei.
- Salariul primarului general al Capitalei va creste de la 20.800 la 23.000 lei brut.
Săptămâna trecută, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de camera decizionala, majorarea salariilor bugetarilor de la 1 iulie cu o pătrime din diferența de salariu prevăzuta de Legea salarizării unitare 153/2017 pentru anul 2022 si cele din luna decembrie 2021.
Salariile bugetarilor, în creștere
De cele mai importante majorari au beneficat functionarii publici si personalul contractual din Ministerele Transporturilor si Culturii, precum si din serviciile deconcentrate subordonate- majorare de 15% a salariilor de baza “pentru complexitatea muncii”.
De asemenea, personalul care lucreaza la proiecte cu fonduri europene va beneficia de majorarea salariilor de baza pana la 50%, potrivit Manager.ro.