Sfântul Iustin martirul și filozoful
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful era fiul unor coloniști greci, păgâni, din vechiul Sichem din Palestina, numit după colonizarea romană din anul 70 Flavia Neapolis, iar astăzi Nablus, și s-a născut la începutul secolului al II-lea (100-110). Crescut în păgânism, din tinerețe a fost atras spre filozofie, astfel va cerceta conceptele filosofice ale vremii. Se va întâlni cu un bătrân creștin și, în urma discuției purtate, se va apleca supra creștinismului, convertindu-se în anul 130/133. Va merge la Roma, unde va petrece a doua parte a vieții sale. Aici deschide o școală de doctrină creștină, iar printre elevii lui se numără Miltiade și Tațian. Tot aici, Sfântul Iustin are ca adversar violent pe filosoful cinic Crescens, din cauza căruia, se spune, ar fi suferit chiar moartea. Despre moartea martirică a Sf. Iustin ne relatează o scriere de la sfârșitul secolului al II-lea, intitulată „Actele Sfântului Iustin și a celor împreună cu el’. Sfântul Iustin a fost dus, împreună cu alți șase creștini, în aula prefectului Tulius Rusticus. La început, este invitat de prefect să se închine la zeii păgâni și să abandoneze închinarea la Dumnezeul Adevărat. El nu primește, mărturisind că este creștin. Sunt întrebați, apoi, pe rând, ceilalți creștini și condamnați la moarte. Martirizarea Sfântului Iustin are loc în vremea împăratului roman Marc Aureliu, între anii 165-166. Preocuparea principală a Sfântului Iustin a fost aceea de a apăra și dezincrimina creștinismul de acuzațiile păgâne, iudaice și eretice care i se aduceau. În acest scop, a făcut o descriere a tainelor din adunările de cult creștine, despre care păgânii aveau informații denaturate. Expunerea Sfântului Iustin este cel mai precis document despre rânduiala liturghiei creștine din primele secole.