Local

De marți încep vizitele recenzorilor la domiciliu. Cine nu-i primește riscă amenzi usturătoare

Românii care nu s-au autorecenzat pe platforma informatică pusă la dispoziție de Institutul Național de Statistică, vor fi vizitați la domiciliu. Începând de marți, 31 mai, începe cea de-a doua etapă a Recensământului Populației și Locuințelor. Recenzorii încep vizitele în casele celor care nu s-au autorecenzat, iar cei ce refuză să le dea informații vor putea fi amendați

Începând cu ziua de marți, 31 mai, recenzorii vor face vizite la domiciliul persoanelor care nu s-au autorecenzat în prima etapă a Recensământului. Cei care vor refuza să furnizeze informații vor risca amenzi de până la 3.000 de lei. Este cea de-a doua etapă de desfășurare a Recensământului Populației și Locuințelor. Acesta se va încheia în data de 17 iulie 2022.

Până vineri, 27 mai, românii au avut posibilitatea să se autorecenzeze aplicând pentru chestionarele de pe platforma informatică special creată în acest sens. Această etapă a fost opțională, astfel încât cei care nu s-au autorecenzat nu vor fi sancționați.

În schimb, cei care au făcut-o au fost recompensați cu câte o zi liberă de la serviciu. De altfel, perioada în care se putea face autorecenzarea online a fost prelungită cu două săptămâni față de termenul inițial (15 mai).

Recensământul populației și locuințelor ar fi trebuit să se desfășoare anul trecut, dar, din cauza pandemiei de coronavirus, a fost amânat pentru acest an.

Amenzi pentru refuzul de participare

Etapa în care recenzorii vor merge pe teren pentru a strânge informații despre românii care nu s-au autorecenzat se va desfășura în perioada 31 mai – 17 iulie 2022. Începând cu ziua de marți, însă, cei care nu vor accepta să furnizeze informațiile cerute de recenzori, la locuințe, vor fi amendați. Pentru refuz ori pentru furnizarea de date eronate sau incomplete sancțiunile pornesc de la 1.000 și pot ajunge până la 3.000 de lei, după cum se precizează în OUG 19/2020.

Este vorba despre actul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din acest an.

Aceeași amendă va fi aplicată și pentru cei care împiedică persoanele implicate în acțiunea de recensământ să efectueze înregistrările ce fac obiectul acestei activități. Vor mai fi amendați și cei care împiedică desfășurarea, în orice mod, a lucrărilor recensământului, potrivit ordonanței amintite.

Fapte sancționate cu amenzi de până la 5.000 de lei

Împiedicarea recenzorilor să intre în complexurile rezidențiale private, dar și în locațiile aparținând cultelor religioase în vederea desfășurării tuturor activităților aferente recensământului va fi sancționată cu amenzi de până la 5.000 de lei.

Nici recenzorii nu sunt iertați, în cazul în care nu respectă prevederile legale și instrucțiunile privind modul de înregistrare și prelucrare a datelor populației, dar și de păstrare a caracterului confidențial al datelor personale declarate de cetățeni.

La fel vor fi amendați dacă utilizează aceste informații obținut de la cetățeni în alte scopuri decât cele statistice, prevăzute prin lege. În cazul acestora amenzile ajung tot până la 5.000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page