Ministrul Muncii, anunţ special pentru 2,6 milioane de pensionari
Ministrul Muncii, Marius Budăi anunțul momentului despre majorarea pensiilor și creșterea salariului minim cu 200 de lei.
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a afirmat joi că au fost evaluate peste 2,6 milioane de dosare de pensii, din 4,8 milioane de dosare, la un eveniment de specialitate.
Totodată, el a precizat că voucherele vor fi acordate începând cu 1 iunie, anul acesta. „Este o activitate care este în dinamică şi în continuitate şi se va desfăşura până la sfârşitul anului, 31 decembrie. Dacă va fi o singură persoană în România care nu va primi cardul acasă în luna iunie şi îl va primi pe 1 sau pe 2 iulie nu înseamnă ca banii aferenţi lunii iunie vor fi pierduţi”, a adăugat ministrul.
Ministrul Muncii: Când a vorbit Marcel Ciolacu de impozitare progresivă, s-a gândit să acordăm anumite deduceri pentru cei cu salarii mai mici
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat, marţi, că liderul PSD Marcel Ciolacu vorbea despre acordarea anumitor deduceri pentru persoanele cu salarii mai mici, atunci când a lansat ideea impozitării progresive şi nu se referea la introducerea unor cote mai mari de impozitare, deoarece există aceste probleme cu preţurile.
„Când a vorbit Marcel Ciolacu de impozitare progresivă, nu s-a gândit la a introduce, în primă fază, cote mai mari de impozitare, ci, din cauza problemelor apărute cu preţurile, să acordăm anumite deduceri pentru cei cu salarii mai mici. Asta a fost baza discuţiei, nu neapărat pentru a introduce categorii de impozite mai mari. Va solicita preşedintele partidului o discuţie în coaliţie, ce va ieşi din coaliţie vom comunica”, a afirmat Marius Budăi, la o conferinţă de presă.