ImportantPolitic

Cristian Achiței a dezvăluit stadiul lucrărilor de modernizare pe DN 29D Botoșani-Ștefănești – FOTO

Senatorul Cristian Achiței a publicat mai multe imagini ilustrând stadiul lucrărilor de modernizare a DN 29D Botoșani-Ștefănești, susținând că, în timpul unei deplasări efectuate săptămâna trecută pe acest tronson, a remarcat progrese ale implementării investiției, pe care a susținut-o și promovat-o în calitate de parlamentar.

„La toate cele trei viaducte prevăzute în proiect lucrările au avansat semnificativ. Astfel, la viaductele de la intrarea și ieșirea din Stăuceni constructorul a ajuns în faza montării grinzilor și a execuției dalelor de suprabetonare, lucrările arătând spectaculos. Viaductul de la Drislea are, la rândul lui, coloanele de fundare realizate, pe acestea începând să fie montate radierele de susținere a grinzilor”, a transmis Cristian Achiței.

A fost turnat primul strat de asfalt pe segmentul dintre municipiul Botoșani și localitatea Stăuceni, până la primul viaduct, respectiv pe tronsonul Victoria-Silișcani, până la Vânători. În prezent se lucrează la așternerea primului strat de asfalt pe sectorul Șoldănești-Drislea. În localitățile Stăuceni, Victoria, Silișcani, Drislea Veche, Trușești, Guranda au fost executate sau sunt în curs de execuție lucrări la rigolele carosabile și trotuarele de pe ambele părți ale drumului.

Lucrul la podețe și drenuri a fost finalizat pe cea mai mare parte a DN 29D, iar constructorul își concentrează eforturile în această perioadă pe construirea noilor poduri de la Talpa, Silișcani, Vânători și Drislea, respectiv pe reabilitarea podului peste râul Jijia de la Trușești, mai arată senatorul.

În paralel, pe sectorul dintre Trușești și Ștefănești se fac lucrări la casetele de lărgire a suprafeței carosabile, inclusiv de stabilizare a patului drumului cu ciment acolo unde se impune acest lucru.

„Personal, ca parlamentar de Botoșani și inginer de drumuri, sunt mulțumit de ritmul și calitatea lucrărilor executate pe Drumul Național DN 29D până la această dată. Continui să monitorizez această lucrare de investiții importantă pentru botoșăneni și să fac tot ce îmi stă în putință pentru ca proiectul să poată fi dus la bun sfârșit conform calendarului stabilit prin contract.

În acest context, am fost unul dintre cei care au susținut nevoia adoptării în regim de urgență a unui act normativ care să reglementeze modul de acoperire a cheltuielilor și costurilor suplimentare, rezultate ca urmare a majorării prețurilor materialelor de construcție și combustibilului. Salut emiterea de către Guvernul Nicolae Ciucă, la începutul acestei luni, a ordonanței de urgență care reglementează această problemă, asigurându-le astfel tuturor constructorilor susținerea financiară necesară pentru buna derulare a proiectelor de investiții realizate cu fonduri externe nerambursabile”, a afirmat Achiței.

La mijlocul lunii februarie, senatorul i-a adresat o interpelare ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, solicitându-i adoptarea cât mai rapidă a unei soluții pentru modernizarea segmentului de 3,3 kilometri din Drumul Național DN 29D, din zona Vânători-Șoldănești, care nu a fost inclus în proiectul de modernizare.

„În răspunsul ministrului, am primit asigurări că a fost elaborată expertiza tehnică pentru acest tronson, iar aceasta urmează să fie supusă avizării Consiliului Tehnico-Economic al DRDP Iași. Ulterior, „se va întocmi nota de fundamentare pentru aprobarea necesității și oportunității introducerii serviciilor de proiectare în lista obiectivelor de investiții cu finanțare de la bugetul de stat pe anul 2022”, conform răspunsului ministrului”, a precizat parlamentarul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page