Femeie înșelată de un escroc în incinta unei unități bancare din municipiul Botoșani
La data de 14 mai 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 44 de ani, din județul Neamț, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 24 aprilie 2022, în timp ce se afla în incinta unei unități bancare, din municipiul Botoșani, în urma unei tranzacții neautorizate de schimb valutar, între acesta și o femeie din orașul Flămânzi, ar fi înșelat-o pe aceasta, cu 1.400 de lei.
În aceeași zi, 14 mai, a fost pus in executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința bărbatului bănuit de comiterea faptei, din municipiul Roman.
În urma activității, la locația vizată, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.
Polițiștii continuă cercetările sun aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Neamț.