Local

Peste o sută de firme verificate de ITM Botoșani, în luna aprilie. Au dat amenzi de 90.000 de lei

În cursul lunii aprilie 2022, în domeniul Relaţii de Muncă au fost efectuate  controale la un număr de 110 angajatori, din care ­­­­54 controale doar pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată.

Au fost constatate 86 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri şi au fost aplicate sancţiuni în valoare de 47.000 lei.

În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii aprilie 2022 au fost eliberate 1899 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 6 adeverinţe, în baza documentelor existente în arhiva inspectoratului de muncă, 37 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 5 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.

Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 167 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.

În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii aprilie 2022, s-au desfăşurat următoarele activităţi:

– au fost efectuate controale la un număr de 50 agenţi economici, au fost constatate 75  neconformităţi şi au fost dispuse 80 de măsuri, fiind aplicate 6 amenzi în valoare de 43.000 de lei și 74 avertismente;

– 3 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către  inspectoratul teritorial de muncă;

– 11 evenimente au fost cercetate de angajator și avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă;

– 6 evenimente au fost cercetate de Inspectoratul Teritorial de Muncă și avizate de Inspecția Muncii;

– au fost înregistrate 10 persoane accidentate în accident de muncă, cu incapacitate temporară de muncă.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost:

  • utilizarea echipamentelor de muncă ( schele ) neconforme;
  • neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM , inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție;
  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;
  • neinstruirea lucrătorilor la angajare;
  • lipsa planul de prevenire şi protecţie;
  • neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic;
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor;
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor.

 

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către  ITM Botoşani în cursul lunii aprilie 2022 este de 90.000 lei.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page