ImportantLocal

Pompierii botoșăneni au participat la campania națională de ecologizare

Pet-uri, ambalaje din plastic şi hârtie, cutii, sticle şi alte resturi menajere, aruncate la întâmplare, au fost strânse de pompierii botoșăneni în urma participării la campania națională „Curățăm România”.
Acțiunea s-a desfășurat astăzi, chiar de Ziua Internațională a Pompierilor, în zona gării Săveni, lacului de acumulare Stânca – Costești, mănăstirii Guranda, pădurilor Baisa, Gorovei și Guranda, dar și pe raza orașului Ștefănești.

Pompierii au răspuns astfel invitației Instituției Prefectului – Județul Botoșani, care coordonează acest proiect la nivel județean, și împreună cu alți voluntari au dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la protejarea naturii și păstrarea unui mediu curat și sănătos.

Zonele în care s-au deplasat pompierii au fost ecologizate, iar gunoaiele găsite au fost adunate și depozitate în saci de unică folosință.

Participarea pompierilor la această activitate a avut ca scop și promovarea acțiunilor bazate pe spirit civic și voluntariat, aceștia fiind prezenți la toate campaniile dedicate mediului înconjurător.

„Vrem o țară fără deșeuri abandonate”- este sloganul sub care s-au desfășurat, în ultimele săptămâni, acțiunile de ecologizare la nivelul județului Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page