IncendiuLocal

Locuința unei familii din Botoșani a fost la un pas să fie cuprinsă de flăcări după proprietarul a verificat cu bricheta etanșeitatea buteliei

NU verificați cu flacără etanșeitatea buteliei, garniturilor sau a furtunului!

Locuința unei familii din Bădiuți, orașul Ștefănești a fost la un pas să fie cuprinsă de flăcări după ce proprietarul a verificat cu bricheta etanșeitatea buteliei. Gazul acumulat în încăpere a luat foc. Flăcările s-au extins la un corp de mobilier din apropiere. Speriat, propritarul și ceilalți membri ai familiei au părăsit încăperea și au sunat după ajutor.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Întâmplarea a avut loc ieri.
Putem să înlăturăm acest pericol din propria casă, prin respectarea următoarelor recomandări:
✅ verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
✅ la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
✅ asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
✅ în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
✅ deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
✅ nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea.
Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!

Incendiu la Fundu Herții

O familie din Fundu Herții a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu izbucnit ieri, la amiază.
Când s-a produs evenimentul proprietarii nu erau acasă. Înainte de a pleca de acasă aceștia susțin că au stins un alt incendiu care mistuia resturi vegetale și furaje depozitate între casă și grajd. Când s-au întors, acoperișul casei din stuf era cuprins, în totalitate, de flăcări, iar grajdul ardea partial.
Chemați în ajutor, pompierii militari din cadrul Detașamentului Dorohoi au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că ardeau acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 70 m.p., dar și o parte din grajd, existând pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interiorul casei. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. S-au salvat bunurile din casă.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiune intenționată.
Cazul a fost preluat de polițiști.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page