EvenimentIncendiu

Un bărbat a ars de viu într-un incendiu, după ce a adormit în timp ce fuma

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea Cucuteni, comuna Durnești, și-a pierdut viața într-un incendiu care a mistuit clădirea unde locuia. S-a întâmplat în această după-amiază. Barbatul locuia într-o anexă, lipită de casa părintească.

Vecinii sunt cei care au observat incendiul și au sunat după ajutor. Până la sosirea pompierilor, părinții bărbatului, de 82 respectiv 84 ani, care erau în casă, au fost scoși afară de vecini. Aceștia nu au avut de suferit în urma incendiului. Oamenii au încercat să intre și în anexă, pentru a-l scoate și pe fiul lor, dar eforturile lor au fost zadarnice.

La fața locului au ajuns în cel mai scurt timp pompierii voluntari din comună și militarii de la Garda de Intervenție Trușești. Aceștia au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat, într-una dintre camerele anexei.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit după ce victima a adormit în timp ce fuma.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

– nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

– dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

– dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

– dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page