Local

300 de copii de la Liceul Teologic “Sf. Gheorghe” au fost învățați de pompieri cum să acorde primul ajutor și cum să se comporte în diferite situații – FOTO

Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în diferite situații fie ca e vorba de incendiu, inundații sau descoperirea munițiilor rămase neexplorate, este foarte important.
Și de aceea, indiferent de vârstă, o pregătire în acest domeniu cu siguranță va ajuta la momentul potrivit.
300 de copii care frecventează cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Sf. Gheorghe” și Grădinița cu Program Prelungit “Sf. Gheorghe” Botoșani au participat astăzi la o activitate de informare și educare preventivă, care a implicat și exerciții practice.
 Pompierii botoșăneni le-au vorbit astăzi, pe înțelesul lor, despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la școală, pe stradă sau în grupul de prieteni.
Salvatorii au amenajat în curtea școlii trei ateliere de lucru, respectiv de acordare a prim-ajutor, descarcerare și pirotehnic.
Al patrulea atelier, cel de informare preventivă, a fost organizat în interiorul unei săli de clasă.
Împărţiti pe echipe, copiii au trecut, rând pe rând, pe la fìecare atelier. Au învățat cum să acorde primul ajutor calificat, folosind manechine, cum să procedeze în cazul în care descoperă muniție rămasă neexplodată și cum să se comporte în diferite situații critice.
Au vizionat materialele informative din cadrul campaniilor naționale : „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale!”, „F.O.C. – Flacarile Omoară Copiii”, „Nu tremur la cutremur” și “Ai grija de cea mai mare grijă a ta – siguranța copilului!”.
 Salvatorii botoșăneni au răspuns invitației Arhiepiscopiei Iașilor. Activitatea s-a desfășurat în baza baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și Arhiepiscopia Iașilor.
La activitate au mai participat Simona Cărbunaru și Mirabela Ciaia, voluntari în cadrul programului național “Salvatori din pasiune”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page