Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica

Sfântul Calinic de la Cernica (†1868) face parte dintre primii sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română. El este prețuit de călugări, ca un mare părinte și povățuitor duhovnicesc al monahilor, de ierarhi este prețuit ca primul ierarh român canonizat, iar de mireni este prețuit ca un mare făcător de minuni și vindecător al suferințelor omenești. Pentru toți românii, Sfântul Calinic de Cernica rămâne un mare povățuitor sufletesc. Un sfetnic neîntrecut pentru cei abătuți, un doctor de arginți pentru cei bolnavi, un povățuitor și întemeietor de mănăstiri pentru toți călugării din țara noastră.

Numele Sfântului Calinic este legat de două mănăstiri de renume: Cernica și Frăsinei. Dar prin darul facerii de minuni, Sfântul Calinic este legat de toate mănăstirile, de toți credincioșii care îi cer ajutorul, căci mai presus de orice, Sfântul Calinic rămâne un mare rugător pentru noi toți înaintea tronului Preasfintei Treimi.

Viața Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica ne întărește pe toți cu nevoința sa duhovnicească. Ea poate fi oricând asemănată cu viețile marilor noștri cuvioși și ierarhi. Fiind călugăr și preot desăvârșit, duhovnic căutat de toată lumea și stareț sfânt, ctitor duhovnicesc al Mănăstirii Cernica, episcop adevărat și povățuitor al turmei lui Hristos, Sfântul Ierarh Calinic rămâne modelul cel mai desăvârșit al sfântului român, care îmbină în chip fericit sfințenia personală, nevoința proprie cu jertfelnicia și dragostea pentru mântuirea aproapelui.

Iată așadar dimensiunile sfântului roman: nevoința călugărească și slujire în același timp, rugăciune personală și jertfă euharistică, supunere duhovnicească și autoritate de mare păstor de suflete, toate unite în aceeași persoană, prin cea mai curată iubire de Dumnezeu și de oameni.

Sfântul Ierarh Calinic era de loc din București, născut la 7 octombrie 1787. La vârsta de 20 de ani, adică în anul 1807, a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica, sub vrednicul stareț, cuviosul Timotei. După un an de ucenicie la marele duhovnic Pimen, fratele Constantin este călugărit, iar la 3 decembrie 1808 este hirotonit ierodiacon.

După 5 ani, adică la 13 decembrie 1813, este hirotonit preot, datorită vieții lui cu totul alese. Postea zilnic, se ruga neîncetat, făcea sfânta ascultare cu desăvârșită supunere, la biserică era nelipsit și în chilie foarte sârguitor, căci dormea pe un scăunel doar trei ore. După doi ani, la 20 septembrie 1815, Cuviosul Calinic a fost făcut duhovnic de mitropolitul Nectarie al Ungro-Vlahiei, care mai târziu se spovedea la sfinția sa. A devenit așa de bun duhovnic, încât îl caută toată lumea, de la mitropolit până la cel din urmă mirean.

În anul 1816, la 3 martie, marele stareț Timotei și-a dat obștescul sfârșit, iar la 13 decembrie 1818 Cuviosul Calinic este ales stareț de obștea Mănăstirii Cernica. Timp de 33 de ani, adică până la 14 septembrie 1851, când este ales episcop la Râmnicu Vâlcea, Cuviosul arhimandrit și stareț Calinic a fost povățuitorul și părintele duhovnicesc al Mănăstirii Cernica. Ba supraveghea și conducea și mănăstirile dimprejur: Pasărea, Căldărușani, schitul Icoana, Ghighiu, Poiana Mărului, Rătești, Țigănești și Ciorogârla. Cu alte cuvinte, marele stareț devenise un al doilea Paisie, un mare organizator al vieții monahale din Țara Românească. Avea o obște la Cernica foarte bine închegată, care număra peste o sută de călugări, cu duhovnici renumiți și cu rânduială de viață călugărească model în țara noastră. Sub Cuviosul Calinic, monahismul românesc a trăit o noua etapă de înflorire duhovnicească.

Ca episcop la Râmnicu Vâlcea, Sfântul Calinic s-a dovedit la fel de devotat pentru Biserica lui Hristos, la fel de iscusit în păstorirea sufletelor omenești. El a fost un predicator neîntrecut, un slujitor plin de Duhul Sfânt, un călugăr smerit și cuvios și un episcop cu viață sfântă și făcător de minuni. Timp de 17 ani a păstorit eparhia Râmnicului, învățând cuvântul Evangheliei, slujind Biserica, sfințind preoți, păstorind bine turma cea cuvântătoare, vindecând numeroși bolnavi și organizând mănăstirile din eparhie. În anul 1863 a întemeiat renumita Mănăstire Frăsinei cu rânduială athonită, în care nu intră femei.

Împovărat de ani și obosit de grija eparhiei sale, Sfântul Ierarh Calinic se retrage din scaunul de episcop la 24 mai 1867, după 17 ani de binecuvântată păstorire. Dorind să fie înmormântat la mănăstirea de metanie, revine la Cernica, unde îl așteptau ucenicii cu mare dragoste. Aici a mai trăit încă un an în boală și pregătire pentru veșnicie. La 11 aprilie 1868, în zorii zilei, Sfântul Ierarh Calinic, rezemându-și capul pe pieptul ucenicului său Ghermano, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de 81 de ani.

Plâns de tot soborul călugărilor, al preoților și ierarhilor, ca și de mii de credincioși, trupul Sfântului Calinic a fost îngropat în pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe din ostrovul mare, potrivit cu testamentul lăsat de el.

După 87 de ani, adică în primăvara anului 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât canonizarea Sfântului Calinic. Slujba canonizării s-a săvârșit la 23 octombrie 1955, cu zeci de arhierei, cu sute de călugări și mii de credincioși adunați din toată țara. A fost o sărbătoare a întregii Biserici românești, o mărturie a Ortodoxiei noastre vii și lucrătoare și un act de recunoștință adus primului sfânt canonizat al neamului nostru.

Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica

La 23 octombrie 1955, într-o zi de duminică, a avut loc la Mănăstirea Cernica slujba canonizării Sfântului Ierarh Calinic, fost episcop de Râmnicu Vâlcea. Au luat parte zece episcopi, mitropoliți și arhierei ortodocși din alte țări și toți ierarhii Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Justinian. Au participat, de asemenea, în jur de 300 clerici din toate eparhiile țării: stareți de mănăstiri, vicari eparhiali, consilieri, protopopi, preoți și sute de călugări și călugărițe din Arhiepiscopia Bucureștiului, iar credincioși câteva mii, afară de localnici.

Procesiunea s-a pornit din marginea Bucureștiului, de la biserica Sfântul Pantelimon. În frunte mergea un arhimandrit cu crucea patriarhală, urmat de soborul călugărițelor. Apoi veneau călugării și stareții de mănăstiri. După ei, o lungă coloană de preoți și protopopi cu epitrahile pe piept, ca la două sute. Apoi urma coloana episcopilor în mantii și vesminte arhierești, aproape treizeci la număr, iar pe margini și în urma coloanei erau mii și mii de credincioși. Un adevărat fluviu viu de oameni. Toți erau un cuget, toți purtau pe față și în inimi aceeași bucurie, toți mergeau să cinstească pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

După o oră de mers încet, procesiunea intră pe poarta mănăstirii. Ambele ostroave erau pline cu mii de credincioși. în dangătul clopotelor și în sunet de toacă, soborul călugărilor, al preoților și arhiereilor, în frunte cu patriarhul țării au intrat să se închine în biserica mare a Sfântului Gheorghe.

În pridvorul bisericii se aflau osemintele galbene ca ceara ale Sfântului Calinic. Însuși patriarhul le-a spălat în vin amestecat cu Sfântul și Marele Mir și alte mirodenii. Apoi le-a așezat cu mâinile sale în racla noua, anume pregătită, sculptată cu scene din viața Sfântului Calinic. A urmat închinarea la sfintele moaște și citirea unor rugăciuni speciale, precum și citirea Gramatei Sinodale de canonizare a Sfântului Calinic.

După rostirea unei predici mișcătoare în legătură cu viața sfântului, a urmat înconjurarea bisericii. A fost o atmosfera unică. O mare de oameni se mișca în același sens, cu lumânări în mâini, cântând și rugându-se Sfântului Calinic. În frunte erau preoții care purtau racla cu sfintele moaște. Pe margini mergeau alți preoți, diaconi și călugări, iar la urmă episcopii în odăjdii. Apoi miile de credincioși.

Procesiunea în jurul bisericii a durat aproape o jumătate de oră. Apoi a urmat închinarea tuturor credincioșilor la sfintele moaște. Fiecare îngenunchea, se ruga, vărsa o lacrimă, punea o floare, dădea un pomelnic, lăsa un dar. Slujba arhierească a început la ora 10 cu arhierei din toate țările ortodoxe. La ora unu s-a terminat Sfânta Liturghie cu cele trei predici omagiale închinate Sfântului Calinic.

Slujba canonizării s-a încheiat cu o masă de obște dată în mod gratuit de Sfânta Patriarhie și de mănăstire, la peste două mii de oameni. Toți au mâncat în aer liber, pe iarbă, sub cerul senin și primitor. Atmosferă curată, duhovnicească, de înfrățire creștinească și unitate românească. După ce moaștele Sfântului Calinic au fost așezate în naosul bisericii și după ce toți credincioșii s-au închinat la sfânta racla, au pornit fiecare către căminele lor, cu lumânări în mână și cu bucurie în suflet, iar în ostrovul mare al Sfântului Gheorghe a rămas în continuare de veghe Sfântul Calinic de la Cernica, rugătorul poporului român și povățuitorul călugărilor.

Dintre minunile săvârșite de Sfântul Calinic de la Cernica

Încă din timpul vieții Sfântul Ierarh Calinic s-a arătat făcător de minuni. Uneori spunea cele viitoare, alteori înțelegea gândurile fraților și ale celor din jurul său, iar alteori profețea cele ce aveau să se întâmple și vindeca pe cei bolnavi.

Într-o vreme se terminase făina pentru pâine din mănăstire, iar Sfântul Calinic, fiind în acea vreme starețul mănăstirii Cernica, a spus părinților: „Să avem nădejde la Maica Domnului și la Sfântul Ierarh Nicolae și nimic nu ne va lipsi!” Într-adevăr, după ce au citit paraclisul Sfântului Nicolae, îndată au venit la arhondaric doi oameni necunoscuți cu un car mare plin cu saci de făina de grâu, pe care stăpânul lor îi donase pentru mănăstire.

În vara anului 1829, după utrenie, pe când Sfântul Calinic citea acatistul Sfântului Nicolae, ațipind puțin, i s-a arătat Sfântul Ierarh Nicolae în veșminte, dimpreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și, în urma lor, Gheorghe, fost stareț de la Cernica. Deci, apropiindu-se cei doi sfinți, i-au poruncit: „Scoală-te și să zidești în ostrovul cel mic o biserică în numele Sfântului Mucenic Gheorghe. Noi iți vom trimite tot ce-ți va trebui”. Și îndată, luând binecuvântare de la părintele sau duhovnic, Sfântul Calinic, starețul Mănăstirii Cernica, a zidit în ostrovul mic o mare biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, precum se vede și astăzi.

Prin anii 1840-1845, unul din ucenicii Sfântului Calinic l-a otrăvit. Noaptea însă, pe când cuviosul se lupta cu durerile morții, în timp ce se ruga, a auzit un glas de taină: „Nu vei muri de otravă! Scoală-te și fii sănătos, că nu după mult timp vei fi episcop la Râmnicu Vâlcea, unde ai sa îndreptezi Biserica și clerul care este în scăzământ”. Dimineața s-a sculat sănătos și a venit la biserică. Apoi, după câțiva ani, a fost ales episcop la Râmnicu Vâlcea.

După ce a ajuns episcop, într-o seară, stând la masă cu ucenicul său, acesta a cugetat în sine că, după mutarea din viață a Sfântului Calinic, Dumnezeu îl va proslăvi cu neputrezirea trupului. Atunci Sfântul Calinic, cunoscând gândul ucenicului, i-a răspuns: „Ce cugeți așa de înalt pentru mine? Eu m-am rugat pentru aceasta lui Dumnezeu, ca să se strice trupul meu cel păcătos”. Și astfel, după sfârșitul său, trupul s-a desfăcut din încheieturi, după dorința sa.

În vara anului 1854, Sfântul Calinic a rămas peste noapte în casa unui credincios de pe Valea Jiului. Auzind că tatăl acestuia este pentru a treia oară dezgropat și găsit neputred, s-a dus a doua zi cu clericii săi la biserica satului și în timp ce citea dezlegările arhierești îndată trupul mortului a început a se desface din încheieturi și s-a prefăcut tot în pământ, afară de oase.

Altădată, pe când Sfântul Calinic se întorcea peste munți, de la Mănăstirea Lainici la Râmnicu Vâlcea, fiind înaintevăzător, deodată a început a plânge. Atunci unul din clerici l-a întrebat de ce plânge. Și el a răspuns: „în ceasul acesta părintele Nicandru, starețul mănăstirii Cernica, a murit”.

Pe când era încă episcop, a fost adusă la Sfântul Calinic o femeie bolnavă de epilepsie. O țineau patru oameni. După sfârșitul Vecerniei, Sfântul Calinic i-a citit câteva rugăciuni. Apoi a zis: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoală-te!”. în clipa aceea s-a sculat cu totul sănătoasă și s-a întors acasă pe picioarele ei.