Politic

Dezastrul găsit de USR la Dimăcheni – FOTO

Nimic nu este mai condamnabil la un gospodar public decât sărăcirea și mai accentuată a unor locuri și oameni deja loviți de soartă. Timp de peste 30 de ani, politicienii nu le-au arătat celor din Dimăcheni decât că se pot sifona bani și acolo unde nu sunt. O comună cu puțin peste 1000 de locuitori a fost lăsată fără apă, fără canalizare, cu drumuri roase de gropi și de lipsa asfaltului, cu un iluminat de doar 2-3 ore pe noapte, cu wc-uri în fundul curții, atât pentru școlari cât și pentru mititeii de la grădiniță, cu clădiri publice friguroase și nemodernizate. Aceasta este doar o parte din situația găsită la Dimăcheni de noul primar. La un an și jumătate de când a câștigat alegerile, Marinel Moruz încă se minunează de cele pe care le descoperă în primărie. Membru USR, acesta încearcă să pună comuna pe calea modernizării.

Comuna a fost condusă din 2003 în 2020 de edilul PSD Ștefan Cojocaru. Nici un leu nu a fost atras din fonduri nermbursabile până în 2021, iar bugetul local a fost secătuit de achiziții fără sens. O firmă privată asigura un soi de ”poliție locală”, în condițiile în care comuna este una liniștită, fără probleme de criminalitate. Deși avea doar 15 angajați, primăria a făcut abonamente telefonice pentru 33 de numere, abonamente la care au fost adăugate telefoane și laptopuri de ultimă generație, echipamente ce nu au fost adăgate niciodată în inventarul primăriei. Pe final de mandat, fostul primar a decis și cumpărarea a 34 de scaune, în valoare de 600 de lei bucata. Bani aruncați. Cea mai importantă realizare a fostului primar este o „scenă” realizată pe câteva zeci de mii de lei. Așa cum se poate vedea în imagine, scena duce ma mult a stație de autobuz. Nu e de mirare că fosta echipă a lăsat mari datorii neplătite, evitând chiar să înregistreze facturile de la diverși furnizori. O ultimă ”lovitură” a fost dată în ultimele zile de mandat, cei din echipa fostului primar și rudele acestora, fiind declarați ”cetățeni de onoare ai comunei” pentru a nu mai plăti taxe și impozite locale. Dacă această rușinoasă ultimă hotărâre a fost anulată de noul primar, celelalte au rămas însă de rezolvat.

”Și acum primim cereri de plată pentru anii anteriori. Vă dau un exemplu: s-au dat vouchere de vacanță angajaților dar fără virarea banilor. Acum vin înștiințări de plată cu sume neplătite în 2017 și 2019. Acesta e doar un exemplu, dar se cheltuiau bani aiurea pe orice: pe deszăpezit, pe lemne, pe produse de birotică, pe calculatoare care nici măcar nu apar în inventar. ”, ne-a explicat primarul Marinel Moruz cu o înștiințare de plată de peste 100.000 de lei în mână pentru vacanțe făcute de alții, dar neplătite.

Deficitul, transformat în excedent și investiții

Primarul USR a venit, așadar, să chivernisească banul public și să atragă fonduri de investiții. Primele bilanțuri contabile arată cam cât se sifona din bugetul comunei. Astfel, anul 2019 a fost încheiat cu un deficit de 500.000 de lei, iar primăria cu 0 investiții a fost la un pas să nu poată plăti salariile și ajutoarele sociale. În 2020, fiind an electoral, fără nici o investiție și cu facturi neînregistrate în contabilitate, fostul primar a încheiat anul pe un presupus excedent de 615.000 lei.

În 2021, o dată cu instalarea primarului USR, au început în sfârșit să se miște lucrurile. Un prim drum de aproape jumătate de kilometru a fost asfaltat din fonduri proprii și se pregătește un altul, iluminatul public funcționează toată noaptea, numărul lămpilor s-a dublat, s-au construit toalete interioare pentru grădiniță și școală însă, din cauza unor autorizări ISU acestea vor fi funcționale abia la începutul anului școlar viitor. Au fost realizate cinci fântâni în satul Mateieni, acolo unde oamenii sapă și dau de piatră seacă. Un strat de rocă dură îi face pe oameni ca nici din fântâni să nu poată scoate apă, iar primarul a trebuit să intervină cu profesioniști și cu fonduri de la bugetul local pentru a construi fântâni de mare adâncime. Și sediul primăriei s-a schimbat la față cu forțe proprii și nu mai arată că după război, însă, cel mai important este că noua echipă a depus patru proiecte pe diverse axe de finanțare pentru o serie de investiții capitale în comună. Este vorba despre realizarea rețelelor de apă și canalizare, de modernizarea unui drum de interes local, de extinderea și modernizarea iluminatului public, dar și de anveloparea și modernizarea școlii din centrul comunei.

Oprirea risipei a permis nu numai lucrările de mai sus, dar și achitarea unor datorii din urmă și închiderea anului 2021 cu un excedent de 713.000 lei. Banii din excedent vor fi folosiți ca și contribuție proprie pentru proiectele depuse.

Primarul USR Marinel Moruz este rezervat  în privința aprobării fondurilor pentru investiții, știind că politicul de la Guvern și de la județ nu îi este favorabil, dar speră, totuși, așa cum fac toți locuitorii din Dimăcheni. Comuna cea mai săracă și cea mai mică din județ începe să se schimbe la față. Lângă primar sunt și cei din echipa USR de la nivel județean și central, dar și deputatul USR de Botoșani, Andrei Drancă, acesta fiind prezent adesea în comună.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page