AdministratieJudet

Primul lot al Drumului Strategic ar putea fi terminat vara aceasta – FOTO

Modernizarea Lotului 1 pe sectoarele Șipote – Răuseni – Călărași și Mihălășeni – Brăteni (Dobârceni) – Dângeni a ajuns în prezent la un stadiu de execuție de 60%.

„Acest lucru este o motivație foarte puternică pentru a menține un ritm alert al lucrărilor, pentru a avansa cât mai mult în scopul nostru de a dezvolta o infrastructură pe măsura așteptărilor botoșănenilor”, a spus Dorin Birta, vicepreședinte al Consiliului Județean.

Prin urmare, lucrările continuă, la Rediu – comuna Răuseni pregătindu-se ultimul kilometru în vederea turnării primului strat de asfalt, în timp ce între Răuseni și Călărași se execută lucrările de modernizare și reabilitare a podului peste râul Jijia. Dacă vremea va fi favorabilă, săptămâna viitoare se va turna primul strat de asfalt și pe  sectorul Mihălășeni – Brăteni (Dobârceni) – Dângeni, acolo unde sunt executate acum lucrările de pregătire a terenului, constând în turnarea balastului stabilizat.

Având în vedere că lucrările de modernizare a acestui lot se derulează cu rapiditate, precum și faptul că graficul de lucrări este depășit cu aproximativ 20%, am credința că acest lot al Drumului Strategic poate fi finalizat în această vară”, a adăugat Birta.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page