Consiliul Județean Botoșani și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului continuă investițiile pentru modernizarea sistemului asistență socială.
Începută la sfârșitul anului trecut, construcția celor două case de tip familial pentru copii care vor înlocui unul dintre cele mai vechi centre de plasament, „Sfântul Nicolae” Trușești, prinde contur. Noile case vor avea nume cu rezonanță de poveste – „Hansel și Gretel”. „Este un proiect care le va permite copiilor să se dezvolte într-o structură de asistență socială cât mai apropiată de modelul familial. Vrem să oferim copiilor pe care îi avem în asistență cele mai bune condiții și facem toate eforturile ca ei să nu simtă lipsa familiei. Cele două case, care vor avea câte cinci dormitoare, bucătărie, cinci băi și living, vor găzdui 24 de copii”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Valoarea proiectului este de peste 5,5 milioane lei, 2,5 milioane fiind asigurate din fonduri europene prin programul Regio, un milion de la bugetul de stat, iar restul de două milioane de lei de Consiliul Județean Botoșani.
În cadrul acestui proiect, pe lângă cele două case de tip familial, va mai fi construit un centru de zi, la care vor avea acces și copii din comunitatea locală. Licitația pentru realizarea centrului de zi este în curs, comisia de achiziții din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului analizând cele două oferte depuse.