Meteo

Vremea va fi capricioasă în următoarele două săptămâni

Regimul termic prognozat pentru perioada 14 – 27 martie va fi oscilant, dar va predomina în general o vreme rece în majoritatea regiunilor, în timp ce precipitaţiile vor apărea atât în cursul acestei săptămâni, cât şi după date de 23 martie, în unele zone, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În zona Moldovei, valorile de temperatură se vor situa în mare parte în jurul mediilor multianuale în primele trei zile ale intervalului, maximele mediate regional fiind între 5 şi 10 grade. În intervalul 17 – 19 martie, vremea se va răci, astfel că media maximelor va coborî spre 3 grade, după care valorile de temperatură vor creşte treptat şi vor ajunge să se situeze din nou în jurul normelor. În prima săptămână, mediile minimelor se vor încadra între -7 şi -3 grade, apoi vor creşte treptat spre zero grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în a doua săptămână.

La munte, intervalul de prognoză va debuta cu o încălzire, însă va fi de scurtă durată, pentru că se va răci între 16 şi 19 martie. În aceste condiţii, maximele vor avea medii de la două spre -6 grade, iar minimele de la -6 spre -12 grade, caracterizând o vreme geroasă, în special pe creste. În următoarea săptămână se va semnala o creştere treptată a temperaturilor, ce vor atinge spre final valori diurne, mediate regional, de două grade şi nocturne de -6 grade. Temporar, vor fi precipitaţii, cu o probabilitate mai mare pe data de 16 martie şi în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page