Educatie

Ordin de ministru pentru înscrierea refugiaţilor în sistemul de învăţământ românesc. Botoșani, printre cele opt județe unde se predă limba ucraineană

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a semnat un ordin care face posibilă înscrierea copiilor şi tinerilor refugiaţi din Ucraina în sistemul de învăţământ românesc.

Potrivit ministrului, ordinul a fost transmis spre publicare la Monitorul Oficial.

„Am semnat, în această seară, un ordin de ministru şi l-am transmis spre publicare la Monitorul Oficial. Având în vedere Legea azilului, articolul 20, care prevede că pentru refugiaţi va fi acordată cea mai favorabilă formă cu privire la accesul în sistemul de educaţie pentru cei care beneficiază de azil, având în vedere Convenţia de la Geneva care, la articolul 20, spune că pentru învăţământul primar refugiaţilor trebuie să li se acorde aceleaşi drepturi ca şi cetăţenilor români, iar pentru celelalte forme de educaţie, este vorba despre nivel liceal şi universitar, cea mai favorabilă formă posibilă, având în vedere aceste lucruri, prin derogare pentru cetăţenii ucraineni şi pentru refugiaţii din Ucraina ordinul de ministru prevede că se pot înscrie în orice moment. Regula generală este că trebuie să se înscrie înainte de începutul semestrului doi”, a explicat ministrul Educaţiei, citat de Agerpres.

Sorin Cîmpeanu a spus că în România există 45 de şcoli şi 10 licee în care se predă în limba ucraineană, în opt judeţe.

„Este foarte important să le putem asigura acces la educaţie în momentul în care vor dori acest lucru. În acest sens, în România, avem 45 de şcoli şi 10 licee în care se predă în limba ucraineană. Este vorba de opt judeţe ale României: Maramureş, Satu Mare, Suceava, Botoşani, Tulcea, Arad, Caraş-Severin şi Timiş. În aceste şcoli există un număr important de cadre didactice care pot preda în limba ucraineană. (…) Numărul este insuficient. Există trei universităţi în România în care există predare în limba ucraineană: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea din Suceava. Sunt convins că prin discuţiile cu aceste universităţi acei studenţi vor putea să facă practică pedagogică în interesul acestor copii care, spre deosebire de studenţi, nu pot comunica în altă limbă decât cea ucraineană”, a afirmat ministrul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page