social

Apel la rugăciune și milostenie făcut de ÎPS Teofan, la Mănăstirea Coșula

Înaltprea­sfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit, duminică, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Coșula din județul Botoșani. În cadrul slujbei a făcut apel la rugăciune și la milostenie pentru poporul ucrainean.

Numeroși credincioși botoșăneni, dimpreună cu oficialitățile locale și județene, au luat parte duminică la sfintele slujbe săvârșite la biserica Mănăstirii Coșula.

În predica rostită după citirea Evangheliei, Părintele Mitropolit a afirmat că la Înfricoșătoarea Judecată, omul va fi pus să răspundă pentru faptele sale:

Biserica mărturisește acest adevăr astăzi, cu o săptămână înainte de începutul Marelui Post, pentru a îl încredința pe om că există învierea morților, căci dacă Hristos a înviat, El a devenit început al învierii noastre, și dacă vom învia, ne vom prezenta în fața Dreptului Judecător. Se vor întâmpla atunci câteva lucruri. Omul va dobândi adevărata cunoaștere a faptelor pe care le-a făcut. Totul se va înfățișa înaintea noastră, așa cum am împlinit cele pe care le-am împlinit sau n-am împlinit cele pe care ar fi trebuit să le împlinim. În fața Dreptului Judecător vom răspunde de patru fapte pe care le-am făcut sau nu le-am făcut. Vom răspunde de răul pe care l-am săvârșit, vom răspunde de binele pe care am fi putut să îl facem și nu l-am făcut, vom răspunde, în al treilea rând, de răul pe care l-au făcut alții din cauza noastră, și în al patrulea rând, de binele pe care alții l-ar fi făcut dacă nu ar fi fost împiedicați de noi”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page