NATIONAL

Ministrul Sănătății anunţă relaxarea restricţiilor. Certificatul verde nu va mai fi obligatoriu peste tot, fără mască în exterior

Ministrul Sănătăţii a anunţat marţi că mai multe restricţii vor fi ridicate după ce numărul cazurilor de Covid a scăzut.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că s-a atins indicele de refererință de sub 50% grad de ocupare al paturilor la ATI, iar în România vor fi relaxate restricțiile. Astfel, se va renunța la certificatul verde în centrele comerciale, iar masca nu va mai fi obligatorie în spațiile exterioare.

”Am atins parametrul de referință, adică 50% din paturile de la ATI sunt libere. Ministerul Sănătății propune Guvernului României  măsuri de relaxare.

În ceea ce privește evoluția pandemiei, vă rog să remarcați scăderea la toți indicatorii. Avem o descreștere a numărului de cazuri Evoluția ratei de pozitivare, care este la 15%, un trend descendent al numărului de decese, dar și o scădere a cazurilor celor internați la ATI.

Estimăm că în 1-2 săptămâni vom ajunge la sub 1000 de cazuri pe zi, ceea ce va conduce și la o scădere a ratei de infectare la nivel național.

În ceea ce privește paturile la ATI am ajuns la sub 50%, am ajuns la 47,5%, ceea ce ne-a determinat să solicităm o serie de măsuri de relaxare:

– Accesul fără certificat Covid în hoteluri, instituții publice, restaurante etc.

– Creșterea capacității de la 30% la 50% pentru evenimente culturale și fără restricții de interival orar

– se permite organizarea evenimentelor private cu participarea a maxim 200 de persoane.

– masca nu se mai utilizează în mediul exterior, dar rămâne obligatorie în spațiile închise

Sistemul de sănătate din România se mobilizează la maxim pentru primirea refugiaților. După ce în pandemie spitalele au primit pacienți cu restricții, acum, toate resursele sunt  mobilizate. Statul român deschide spitalele militare pentru refugiați, se fac campanii de donare de sânge și echipele DSP sunt trimise în vămi.

„Autoritățile ucrainiene au nevoie de hemoderivate care sunt mai greu de găsit, care în momentul în care se va face o donare consistenta le vom putea trimite.  DSP-urile acționează în toate județele de frontieră în toate județele unde există refugiați. Acolo se face evaluarea medicală a refugiaților. Cei care doresc pot beneficia de testare și vaccinare. Au existat informații că DSP îngreunează traficul prin frontieră. De asemenea, un lucru foarte impoartant care ne preocupă este îndrumarea către servicii medicale de specialitate,  cum ar fi cele necesare pentru bolnavii de SIDA sau cei oncologici”, a declarat Rafila, potrivit romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page