Toate veniturile care se raportează la indicele social de referinţă (ISR) vor fi indexate cu 5,1%, rata inflaţiei anunţată de INS pe anul trecut. Acest lucru înseamnă o majorare a alocaţiilor, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Tot de la 1 martie vor creşte şi ajutorul de şomaj, ajutorul pentru încălzire sau venitul minim garantat.
Alocațiile copiilor şi indemnizaţiile pentru creşterea copilului ar putea să se mărească de la 1 martie 2022. Legea 263/2010 prevede indexarea anuală a ISR cu 100% din rata inflaţiei, ca indicator ce reflectă creşterea anuală medie a preţurilor.
„Valoarea indicatorului social de referinţă se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. În situaţia în care rata medie anuală a inflaţiei are valoare negativă se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referinţă”, se precizează în Legea 225/2021.
Tinând cont de faptul că, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în 2021, rata inflației a fost de 5,1%, cuantumul ISR se va majora automat din martie cu aceeași valoare, urmând să se majoreze de la 500 de lei, cât este acum, la 525,5 lei, potrivit avocatnet.ro.
Asta înseamnă că se va majora și venitul minim garantat primit de familiile și persoanele singure ca formă de asistenţă socială, stabilit de Legea 416/2001. Mai exact, acesta va avea următoarele valori:
– 148,7 lei (0,283 ISR) pentru persoana singură;
– 268 de lei (0,510 ISR) pentru familiile formate din două persoane;
– 375,2 lei (0,714 ISR) pentru familiile formate din trei persoane;
– 464,5 lei (0,884 ISR) pentru familiile formate din patru persoane;
– 553,8 lei (1,054 ISR) pentru familiile formate din cinci persoane;
– câte 38,3 lei (0,073 ISR) pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie.